Programul de imunizare antiCovid derulat în Israel, ţara cu cea mai mare rată de vaccinare, prezintă rezultate promiţătoare, potrivit cifrelor anunţate luni de Ministerul Sănătăţii.
Cât priveşte oamenii cu vârste de peste 60 de ani, 531 dintr-un total de aproximativ 750.000 vaccinaţi complet au fost testaţi pozitiv, ceea ce reprezintă 0,07%, relatează BBC.
Mai puţini de atât - 38 - au prezentat simptome de boală, fiind spitalizaţi cu simptomatologie moderată, gravă şi critică.
Scăderea este pusă pe seama vaccinării şi nu pe seama măsurilor restrictive adoptate în ţară.
Ministerul israelian al Sănătăţii a analizat dosarele medicale în cazul a aproximativ 1 milion de oameni, dintre care 743.845 au vârste de peste 60 de ani, la cel puţin şapte zile după ce au primit a doua doză de vaccin.
Au fost înregistrate trei decese în rândul celor cu vârste de peste 60 de ani vaccinaţi. Este posibil ca persoanele să fi contractat coronavirusul înainte ca imunitatea să se formeze.
Înainte ca vaccinul să îşi facă efectul, au fost înregistrate peste 7.000 de infecţii, cu mai puţin de 700 de cazuri moderate şi critice şi 307 decese.
Datele ministerului sugerează că infecţia şi declanşarea bolii au scăzut semnificativ începând cu 14 zile de la administrarea primei doze de vaccin.
Israelul, ţară cu aproximativ 9 milioane de locuitori, a livrat cinci milioane de doze de vaccin, iar circa 1 milion de oameni au primit două doze.
Citește și: