Aerul murdar pe care îl respirăm crește riscul unor boli la care nu te-ai fi gândit

Aerul murdar pe care îl respirăm crește riscul unor boli la care nu te-ai fi gândit

Expunerea pe termen lung la poluare predispune la boli autoimune, așa cum sunt artrita, lupusul și boala Crohn, arată un studiu recent.

Expunerea la particulele din poluare a fost deja legată de accidente vasculare cerebrale, cancer cerebral, avorturi spontane și probleme de sănătate mintală, așa după cum au raportat mai multe studii anterioare.

O cercetare din 2019 a concluzionat că aproape fiecare celulă din organism ar putea fi afectată de aerul poluat.

Acum, cercetătorii de la Universitatea din Verona au descoperit că expunerea pe termen lung la niveluri ridicate de poluare a aerului este asociată cu un risc cu aproximativ 40% mai mare de artrită, un risc cu 20% mai mare de boli inflamatorii intestinale, cum ar fi Crohn, și un risc cu 15% mai mare de boli ale țesutului conjunctiv, cum ar fi lupusul.

ADVERTISING

Studiul, publicat în revista RMD Open, s-a bazat pe dosarele medicale a 81.363 de bărbați și femei dintr-o bază de date din Italia, aceștia fiind inclusiv monitorizați timp de patru ani. Aproximativ 12% au fost diagnosticați cu o boală autoimună în această perioadă.

În cadrul cercetării, fiecare pacient a fost legat de cea mai apropiată stație de monitorizare a calității aerului prin intermediul codului poștal rezidențial.

Studiul citat de The Guardian a analizat expunerea medie pe termen lung la particule fine, produse de surse precum vehiculele și centralele electrice.

ADVERTISING

Cercetarea a concluzionat că, în general, expunerea pe termen lung la particule este asociată cu un risc cu 12% și, respectiv, 13% mai mare de a dezvolta o boală autoimună.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇