„Pacientul din Geneva”, a șasea persoană vindecată de HIV. De ce este unic acest caz

„Pacientul din Geneva”, a șasea persoană vindecată de HIV. De ce este unic acest caz
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până acum se ştia că doar cinci persoane s-au vindecat de infecţia cu HIV în întreaga lume, toate în urma unui transplant de măduvă osoasă. Un al şaselea caz a fost prezentat joi la conferinţa anuală a Societăţii Internaţionale a SIDA (IAS), organizată la Brisbane, Australia.

„Pacientul din Geneva”, aşa cum a fost numit după oraşul elveţian în care a fost tratat, a înregistrat remisie completă a bolii după ce a primit un transplant de măduvă osoasă în 2018 ca tratament pentru o formă agresivă de leucemie.

ADVERTISING

Bărbatul, diagnosticat cu infecţie HIV încă din 1990, a încetat să ia tratament ARV în noiembrie 2021, la recomandarea medicilor.

Ulterior, la 20 de luni după ce bărbatul a încetat să mai ia tratament antiretroviral (ARV), medicii de la Spitalul Universitar din Geneva nu au mai detectat deloc virusul HIV în organismul pacientului.

Celelalte cinci cazuri au fost semnalate la Berlin, Londra, Düsseldorf, New York şi „Oraşul Speranţei” din California.

De ce cazul pacientului 6 e unic

Totuşi, pacientul din Geneva se deosebeşte de cele cinci cazuri anterioare de remisie a infecţiei cu HIV.

ADVERTISING

În cele cinci cazuri de până acum, pacienţii au primit transplant de măduvă osoasă de la donatori care aveau o mutaţie genetică rară a genei CCR5, numită CCR5 delta 32, care conferă celulelor umane rezistenţă naturală la HIV.

Însă pacientul de la Geneva este un caz unic, deoarece a primit transplant de la un donator care nu avea mutaţia aceasta.

Totuși, virusul a rămas nedetectabil timp de 20 de luni după încetarea tratamentului ARV, au precizat medicii.

Aceştia au menţionat că nu pot exclude complet o revenire a virusului la pacient, însă consideră în acest moment că este vorba de o remisie pe termen lung a HIV. Pacientul va continua să fie monitorizat atent în următoarele luni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇