Pacienți COVID internați la ATI apar într-o campanie de conștientizare a efectelor pandemiei (VIDEO)

Pacienți COVID internați la ATI apar într-o campanie de conștientizare a efectelor pandemiei (VIDEO)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avem un număr record de bolnavi COVID internați la Terapie Intensivă. În același timp, oamenii protestează față de impunerea unor restricții menite să frâneze răspândirea noului coronavirus. Iar pentru a convinge cât mai multă lume că pandemia nu e nici pe departe la final, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a lansat o serie de clipuri care prezintă pacienți aflați la ATI.

De exemplu, în clipul de mai jos putem vedea situația din UPU Brașov, în data de 9 aprilie 2021. Din păcate, aceasta e realitatea din toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară.

În acest video este prezentată situația din UPU Brașov, în data de 9 aprilie 2021. Din păcate, aceasta nu este o situație singulară, ci este realitatea în care se află toate UPU-urile din țară.Tocmai din acest motiv, Departamentul pentru Situații de Urgență a realizat scurte video-uri în mai multe Unități de Primiri Urgențe din București și din țară, pentru a prezenta situația dificilă existentă la nivelul departamentelor de urgență, ca urmare a creșterii numărului de pacienți confirmați cu noul Coronavirus care necesită internare pe Secțiile de ATI.Majoritatea cazurilor prezente în UPU sunt medii și grave. Principala problemă identificată este aceea că pacienții ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive de cateva zile.Astăzi, 11 aprilie 2021, un număr de 635 de pacienți erau asistați în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, la nivel național.‼️Ajută-ne să te putem ajuta! Sănătatea ta este ȘI responsabilitatea ta‼️‼️VACCINEAZĂ-TE! Îți poate salva viața!‼️POARTĂ CORECT MASCA! ‼️EVITĂ AGLOMERAȚIILE! Respectă măsurile de protecție și distanțare pentru a diminua riscul de a te infecta!‼️TESTEAZĂ-TE la primul semn de boală! ‼️TRATEAZĂ-TE, urmează cu strictețe tratamentul prescris de medic!‼️MERGI LA SPITAL PENTRU EVALUARE dacă observi că, in ciuda tratamentului, starea ta se înrăutațește! ‼️INFORMEAZA-TE DIN SURSE CREDIBILE! Nu cadea prada dezinformării și manipulării!

Publicată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe Duminică, 11 aprilie 2021

DSU a ținut să transmită un mesaj populației prin această campanie și să ofere românilor câteva îndemnuri care le pot salva viața:

ADVERTISING

„Astăzi, 11 aprilie 2021, un număr de 635 de pacienți erau asistați în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, la nivel național.

Ajută-ne să te putem ajuta! Sănătatea ta este ȘI responsabilitatea ta

VACCINEAZĂ-TE! Îți poate salva viața!

POARTĂ CORECT MASCA!

EVITĂ AGLOMERAȚIILE! Respectă măsurile de protecție și distanțare pentru a diminua riscul de a te infecta!

TESTEAZĂ-TE la primul semn de boală!

TRATEAZĂ-TE, urmează cu strictețe tratamentul prescris de medic!

MERGI LA SPITAL PENTRU EVALUARE dacă observi că, in ciuda tratamentului, starea ta se înrăutațește!

ADVERTISING

INFORMEAZA-TE DIN SURSE CREDIBILE! Nu cădea prada dezinformării și manipulării!”.

Află care e cel mai recent bilanț al pandemiei și recordul de pacienți internați la ATI atins duminică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇