OMS declanșează cel mai înalt nivel de alertă sanitară împotriva mpox: Simptome, transmitere și tratament

OMS declanșează cel mai înalt nivel de alertă sanitară împotriva mpox: Simptome, transmitere și tratament

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat, miercuri, cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional împotriva unei creşteri a cazurilor de mpox în Africa.

”Astăzi (miercuri), Comitetul de urgenţe s-a reunit şi m-a informat că, după părerea sa, situaţia constituie o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională. Am acceptat acest aviz”, a anunţat într-o conferinţă de presă directorul general al OMS, dr Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Este o situaţie care ar trebui săne îngrijoreze pe toţi”, a subliniat el, citat de AFP.

Cele peste 14.000 de cazuri și 524 de decese raportate până în acest an în Congo au depășit deja totalul de anul trecut.

ADVERTISING

Această boală - cunoscută în trecut sub numele de variola maimuţei - a fost înregistrată în 16 ţări africane începând din ianuarie 2022, iar în 2024 numărul cazurilor a crescut cu 160% faţă de anul precedent.

Acest nivel de alertă declarat de OMS declanșează răspunsuri de urgență în țări din întreaga lume, în conformitate cu reglementările internaționale obligatorii de sănătate.

Boala este provocată de virusul variolei maimuței, care face parte din aceeași familie cu cel al variolei clasice.

Care sunt simptomele?

Conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), variola maimuței are o perioadă de incubație între șapte și 14 zile, urmată de apariția primelor simptome.

ADVERTISING

Manifestările inițiale includ febră, dureri de cap, ganglioni limfatici umflaţi, dureri de spate, frisoane, dureri musculare și oboseală. Febra este urmată deseori de erupții cutanate, de multe ori la nivelul feței, care se răspândesc și în alte zone ale corpului, cel mai adesea pe palme și pe tălpi.

Erupțiile pot provoca mâncărimi insuportabile sau pot fi dureroase și trec prin mai multe schimbări înainte de a se transforma în cruste care se desprind de pe piele. Leziurile pot provoca cicatrici.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, infecțiile se vindecă de obicei de la sine și durează între 14 și 21 de zile.

ADVERTISING

Cum are loc infectarea

Variola maimuței se poate răspândi prin contactul apropiat cu o persoană infectată. Virusul poate pătrunde în organism prin leziunile pielii, prin tractul respirator sau prin ochi, nas și gură.

Potrivit CDC, tramsiterea se poate produce prin stropii din respirație, iar cum aceste particule călătoresc în aer la o distanță scurtă, e nevoie de "contact față în față prelungit" pentru ca virusul să treacă de la o persoană la alta. Lucrătorii din sectorul medical și cel social care îngrijesc persoane infectate au un risc mai mare de infectare, avertizează Organizația Mondială a Sănătății.

Deși inițial nu a fost descrisă ca o boală cu transmitere sexuală, autoritățile medicale britanice recomandă ca persoanele cu simptome să evite relațiile sexuale.

Nu există dovezi clare că variola maimuței se poate răspândi prin fluidele sexuale, însă persoanele diagnosticate sunt sfătuite să folosească prezervativul timp de la opt săptămâni după infectare, ca măsură de precauție, relatează BBC.

Virusul se poate transmite și prin contactul cu animale infectate, precum maimuțele, șobolanii și veverițele, sau prin atingerea obiectelor, precum lenjeria de pat sau hainele.

Cât de periculos este virusul?

Cele mai multe cazuri de variola maimuței sunt ușoare, seamănă cu pojarul și se vindecă de la sine în câteva săptămâni. Boala poate avea, însă, forme severe și au fost semnalate decese în vestul Africii.

Deși multe dintre primele cazuri au fost semnalate în rândurile bărbaților gay și bisexuali, oricine intră în contact apropiat cu o persoană infectată poate lua virusul.

Potrivit Agenţiei britanice de Securitate (UKHSA), "un procent notabil" din cazurile recente din Marea Britanie și Europa s-au înregistrat în rândurile bărbaților homosexuali și bisexuali. "Le recomandăm să fie atenți la simptome și să ceară ajutor dacă sunt îngrijorați", arată instituția.

Cum se tratează boala

Nu există tratament pentru variola maimuței. Medicamentele antivirale pot fi de ajutor pentru reducerea simptomelor.

Vaccinarea poate preveni infectarea și are o eficiență de 85%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇