Comuna Dumbrăvița din Timiș are cea mai mare rată de infectare din țară: 41,74. De altfel, top 5 este ocupat doar de comune din județul Timiș.
Astfel, Moșnița Nouă are o incidenţă de 39,91, Sânmihaiu Român 33,13, Giroc 32,13 și Ghiroda 31.99.
În total, 1.479 de comune au o rată de infectare de peste 3. În 211 dintre ele incidența a trecut de 10.
În ceea ce privește orașele, Dej (județul Cluj) este pe primul loc, cu o rată de infectare de 29,78.
Pe locul doi se află Cluj Napoca (24,51). Urmează Timișoara (22,97), Otopeni, județul Ilfov (21,9) și Siret, județul Suceava (20,67).
283 de orașe au o rată de infectare de peste 3, iar în 76 dintre ele incidența a trecut de 10.
Autoritățile anunță, vineri, un bilanț Covid de 31.724 de cazuri noi în ultimele 24 de ore și 60 de decese.
Rata de infectare la nivel național a ajuns la 9,9 și niciun județ nu se mai află în scenariul verde. Doar 5 județe sunt în scenariul galben, restul sunt în roșu.
În București, rata de infectare a crescut vineri la 14,11. Ieri a fost 12,79.
Cea mai mare incidență în București este în Sectorul 1, iar cea mai mică în Sectorul 3:
- Sectorul 1 - 23,04
- Sectorul 2 - 14,75
- Sectorul 3 - 11,19
- Sectorul 4 - 13,94
- Sectorul 5 - 11,97
- Sectorul 6 - 13,54