Nou record Covid în Germania: Peste 50.000 de cazuri în 24 de ore

Nou record Covid în Germania: Peste 50.000 de cazuri în 24 de ore

Germania a înregistrat, joi, un număr record de noi infectări cu Covid-19, raportând 50.196 de cazuri suplimentare în 24 de ore, potrivit institutului sanitar Robert Koch, un indicator al severităţii valului epidemic care a lovit ţara.

Este pentru prima dată când pragul de 50.000 de cazuri noi zilnice este depăşit de la începutul pandemiei. Numărul de decese în 24 de ore a crescut joi la 235, informează AFP.

Cancelarul german Angela Merkel, aflat la final de mandat, a catalogat miercuri drept ”dramatică” recrudescenţa infectărilor pe teritoriul ţării, devenită considerabilă din luna octombrie.

ADVERTISING

”Pandemia s-a propagat din nou într-o manieră dramatică”, a deplâns purtătorul de cuvânt al cancelarului, făcând apel la autorităţile sanitare regionale competente să ia noi măsuri pentru a ţine situaţia sub control.

Totodată, presiunea este în creştere asupra unităţilor spitaliceşti.

Rată slabă de vaccinare

Creşterea accentuată a numărului de cazuri este atribuită ratei relativ slabe de vaccinare a populaţiei Germaniei, puţin peste 67%.

Mai multe dintre landurile afectate, cum ar fi Saxonia, Bavaria şi, cel mai recent, Berlin, au introdus noi restricţii vizând persoanele nevaccinate, primele afectate de această revenire a pandemiei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Astfel, începând de luni, Berlinul va interzice persoanelor nevaccinate accesul în restaurantele fără terase, baruri, săli de sport şi saloane de coafură.

Accesul în aceste locuri publice nu va mai fi permis cu un test negativ, dacă posesorii nu sunt vaccinaţi sau nu pot dovedi că au trecut prin boală.

În total, aproape 4,9 milioane de persoane au fost infectate în Germania de la debutul pandemiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇