Reacţii adverse comune ca febră şi greţuri apărute în urma vaccinării ar fi putut contribui la decesul a 13 oameni în Norvegia, la câteva zile după ce au primit prima doză de vaccin Pfizer antiCOVID-19, anunţă autorităţile din sectorul sănătăţii.
În total au murit 23 de oameni la scurt timp de la administrarea vaccinului, însă doar în cazul a 13 dintre ei decesul ar avea legătură cu efectele adverse ale vaccinului, scrie New York Post.
Toţi 13 aveau peste 80 de ani şi se aflau în centre de îngrijire şi asistenţă pentu vârstnici.
Autorităţile susţin că nu există motive de îngrijorare, dar îşi reevaluează recomandările cu privire la cine ar trebui să fie vaccinat.
„Nu suntem îngrijoraţi de acest lucru. Este clar faptul că aceste vaccinuri au un risc foarte scăzut, cu o mică excepţie în cazul pacienţilor cei mai fragili. Medicii trebuie acum să evalueze cu atenţie cine ar trebuie să fie vaccinat”, a declarat Steinar Madsen, directorul medical al Agenţiei norvegiene pentru medicamente.
Informaţia apare la o săptămână după ce a fost anunţat decesul a doi pacienţi dintr-un centru de îngrijire după ce le-a fost administrată o doză din vaccinul Pfizer.
Peste 30.000 de oameni au primit până acum prima doza de Pfizer sau Moderna în Norvegia.
Pe lângă cei care au murit, nouă persoane au avut reacţii adverse grave, cum ar fi reacţii alergice, disconfort accentuat şi febră puternică.
C.S.