O analiză realizată de FDA a dezvăluit că o treime din tușurile de tatuaj și machiaj permanent testate sunt contaminate cu bacterii, chiar dacă pe ambalaj scrie că sunt sterile.
Tatuarea este o formă de artă veche de milenii. Introducem ace în piele pentru a depozita tușul sub epidermă, însă acest proces poate introduce și agenți patogeni. Deși industria a evoluat mult în privința sterilizării, un nou studiu publicat în Scientific Reports trage un semnal de alarmă.
O echipă condusă de microbiologul Ohgew Kweon (FDA) a analizat 259 de sticle sigilate de tuș pentru tatuaje și machiaj permanent, provenite de la diverse branduri. Rezultatul a fost îngrijorător: 35,4% dintre probe conțineau bacterii vii, capabile să se înmulțească, scrie Science Alert.
Cea mai frapantă descoperire a fost legată de mesajele de pe ambalaje. Din eșantioanele etichetate explicit ca fiind sterile, 30,5% erau totuși contaminate.
Rata de contaminare a fost similară indiferent de tipul de tuș (tatuaj clasic vs. machiaj permanent) sau de țara de origine (produs în SUA vs. importat).
Cercetătorii au identificat 94 de specii de bacterii din 38 de genuri, dominate de Bacillus, Pseudomonas și Staphylococcus. Dintre acestea, o treime (34 de specii) sunt clasificate ca potențiali agenți patogeni umani, asociați cu boli infecțioase.
Printre ele se numără și bacterii precum Pseudomonas aeruginosa, Bacillus cereus sau Cutibacterium acnes.
