Nelu Tătaru spune că mii de teste pentru COVID-19 sunt zilnic în așteptare

Nelu Tătaru spune că mii de teste pentru COVID-19 sunt zilnic în așteptare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, duminică, la Iaşi că zilnic există câteva mii de teste COVID în aşteptare şi că soluţia ar fi ca laboratoarele să lucreze în trei schimburi, astfel încât să se ajungă la o capacitate de 28.000 de teste în 24 de ore.

Nelu Tătaru susţine că activitatea celor 133 de laboratoare care fac teste COVID este suprasolicitată şi că, zilnic 6.000-7.000 de teste rămân în aşteptare. 

Ministrul Sănătăţii spune că soluţia ar fi ca aceste laboratoare să lucreze în trei schimburi în loc de două, cum se întâmplă în prezent.

ADVERTISING

Bilanț COVID-19: 767 de noi cazuri în România, 286 de pacienți la Terapie Intensivă (Grafice)

Nelu Tătaru avertizează că urmează două săptămâni grele

"În acest moment avem 133 de puncte de testare, cu o medie de 19.000-20.000 de teste făcute, într-un ritm de două ture pe zi. În condiţiile în care aceste laboratoare vor avea şi capacitatea de trei ture pe zi, atunci putem să ne ducem spre 27.000-28.000 de teste pe zi şi pot fi compensate odată cu venirea cererilor de teste pentru cei care pleacă în concediu, la cerere.

ADVERTISING

Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare, cum sunt 6.000-7.000 de teste pe zi. Doar mărirea capacităţii acestor puncte pe care le avem acum, 133 de puncte, cu o tură suplimentară poate ajunge cu aceste teste la zero", a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Iohannis a promulgat Legea privind izolarea și carantina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇