Ne mai vaccinăm sau așteptăm să vedem ce e cu Omicron? Interviu video

Ne mai vaccinăm sau așteptăm să vedem ce e cu Omicron? <span style="color:#990000;font-size:100%;">Interviu video</span>

Într-o săptămână de când i-a fost anunțată depistarea, Covid Omicron s-a răspândit cu rapiditate, fiind descoperite cazuri pe toate continentele.

Tot mai multe țări au închis granițele și au impus restricții, măsuri criticate de OMS. Totuși, multe date încă lipsesc.

Omicron: ce știm până acum

L-am invitat pe cercetătorul în genetică Mircea Iliescu, afiliat la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, să lămurească informațiile pe care le avem pe masă, în acest moment, despre Omicron.

Mircea-Iliescu

Ne vaccinăm cu a treia doză, dacă avem o tulpină nouă?

Răspunsul este „da”, dar în primul rând ar trebui să ne vaccinăm cu prima și cu a doua doză. În România, majoritatea oamenilor nu s-a vaccinat cu prima și a doua doză încă, acestea sunt esențiale.

A treia doză e foarte posibil să ajute, pentru că va crește răspunsul sistemului imunitar. Dacă sistemul nostru imunitar răspunde numai la jumătate, de pildă, la noua tulpină, a treia doză face ca răspunsul să scadă mai de sus, adică să fie mai puternic.

ADVERTISING

Avem două mesaje: să grăbim vaccinarea și să producem un vaccin adaptat la această tulpină nouă. Sunt mesaje contradictorii?

E foarte greu de spus în acest moment cum să adaptăm vaccinul, companiile puteau să-l adapteze și pentru Delta, dar în acel moment studiile au arătat că vaccinurile funcționau.

Se lucrează deja la un vaccin care să atace mai multe tulpini. Vaccinul se poate adapta, durează câteva luni, dar companiile așteaptă să vadă studiile de laborator, studiile epidemiologice din țările unde e această nouă tulpină, ca să vadă dacă e nevoie de această adaptare.

Nu e o problemă să adaptezi vaccinul, problema e că apoi iar se schimbă și tot așa. Adaptarea e ceva ce e pe buzele tuturor, toți producătorii sunt în stare să o facă, mai ales cu aceste vaccinuri de ultimă generație, dar în același timp trebuie să ne vaccinăm cu ce avem acum.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Trei doze dau un răspuns mai puternic și, chiar dacă această nouă variantă evadează o parte din răspuns, o parte tot va fi prinsă, adică tot va preveni o parte dintre îmbolnăvirile grave.

Avem acest contraargument: dacă acum facem a treia a doză, când cu a patra, a cincea?

Posibil la anul, nu cred că ar fi o mare problemă să avem anual acest vaccin și nu cred că ne va face atâta rău, dacă viața noastră va fi normală.

Cel mai probabil, cei vulnerabili vor trebui să se vaccineze anual, nu neapărat toată lumea, măcar până se stabilizează această evoluție a virusului, pentru că probabil la un moment dat va încetini.

Vaccinarea nu face niciun rău, face doar bine. Avem vaccinul gripal, pe care îl facem anual, și nu e nicio problemă. Oricum se lucrează la niște vaccinuri care să atace mai multe tulpini, acelea vor fi de următoarea generație.

Poate fi și o veste bună în apariția unei tulpini? O pandemie se stinge și când apare o variantă mai contagioasă, dar care dă simptome mai puțin virulente?

E posibil, nu pare să fie cazul acestei noi variante, dar așteptăm, nu știm acum. Primele dovezi arată că au fost cazuri ușoare și cu o simptomatologie mai altfel, dar nu știm încă, trebuie să avem o statistică de mii de cazuri, ca să ne dăm seama.

ADVERTISING

Pare mai contagioasă. E posibil să avem la un moment dat o tulpină mai contagiosă, dar care produce boli mai puțin grave, asta s-a întâmplat cu gripa spaniolă, care a evoluat spre a fi mai puțin mortală.

Vestea bună e că avem colegi în Africa de Sud care supraveghează genomic, e bine că aflăm foarte rapide.

Se iau iar măsuri, teste PCR pe lângă vaccin, Israelul și-a închis iar granițele. Mai au sens aceste măsuri, de vreme ce această nouă variantă deja circulă?

Fiecare stat trebuie să încerce să facă ce poate și să câștige timp.

Măsura pe care a luat-op Marea Britanie, să fie și test, e o idee bună, pentru a supraveghea cât mai bine. Cu cât supraveghem mai bine, cu atât știm cum se răspândește, cât de repede.

România e acum într-un scenariu mai bun, pot rămâne lucrurile așa sau e inevitabil un val 5?

România a avut un val 4 foarte dur, au murit cel puțin 20.000 de oameni, populația a fost foarte lovită.

E foarte posibil să apară un nou val după sărbători, posibil cu aceeași variantă, nu cu Omicron. Oricum, ce trebuie făcut e să testezi mult, să supraveghezi genomic, să ai populația vaccinată. România nu prea face niciunul dintre aceste lucruri, din păcate.

În Marea Britanie, în fiecare săptămână, Oficiul de Statistică Națională trimite teste acasă, aleatoriu, și practic avem foarte clar câte cazuri sunt per total.

Putem renunța la restricții în România?

Nu putem să dăm liber la tot, trebuie să avem în continuare grijă.

Dacă suntem vaccinați, putem sta mai relaxați, dacă nu suntem vaccinați, pericolul există în continuare. Dacă avem cazuri scăzute, cu testare scăzută, se va da un fel de liber. Nu restricțiile sunt problema în România, ci gradul scăzut de vaccinare, pentru că un val nou va veni, că vine Delta în ianuarie sau Omicron mai încolo. Dacă populația nu e vaccinată, tot se va simți un val la un moment dat.

Care e cel mai bun scenariu?

Ca această variantă nouă să răspundă bine la vaccinurile actuale, ca populația globală să se vaccineze în ritm alert și până la toamnă să avem acoperire bună a vaccinării, iar dacă se dovedește că Omicron evadează un pic vaccinarea, să avem alte vaccinuri.

Cel mai bun scenariu e să fie endemic, să apară valuri, dar pentru că populația e vaccinată și avem tratemente virale, să fie număr redus de morți, cum avem la gripă.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇