Moderna cere autorizarea vaccinului său pentru copiii de 6-11 ani în Europa

Moderna cere autorizarea vaccinului său pentru copiii de 6-11 ani în Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania americană Moderna a anunţat marţi că a depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) cererea oficială privind autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 6-11 ani, la câteva săptămâni după ce a amânat depunerea unei solicitări similare la autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Statele Unite.

EMA a autorizat în luna iulie administrarea vaccinului Moderna la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, însă câteva ţări din blocul european, inclusiv Suedia, au întrerupt vaccinările cu acest ser pentru persoanele sub 30 de ani din cauza unor efecte secundare cardiace rare.

ADVERTISING

La sfârşitul lunii octombrie, compania Moderna a anunţat că Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite are nevoie de mai mult timp pentru a finaliza analizarea datelor medicale asociate administrării acestui ser la grupa de vârstă 12-17 ani, întrucât studiază riscul de apariţie a unui tip de inflamaţie cardiacă, denumit miocardită, după vaccinare.

Ca urmare, Moderna a amânat depunerea cererii sale privind vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 6-11 ani în Statele Unite, până când FDA va încheia analiza ce vizează utilizarea acestui vaccin pentru grupa de vârstă 12-17 ani.

ADVERTISING

La începutul lunii octombrie, compania americană a anunţat că vaccinul său generează un răspuns imunitar puternic la copiii de 6-11 ani şi că intenţionează să transmită în curând datele medicale tuturor agenţiilor cu rol de reglementare din lumea întreagă.

Marţi, reprezentanţii Moderna au spus că cererea depusă la EMA vizează administrarea unei doze de 50 de micrograme de vaccin, la copiii din grupa de vârstă 6-11 ani, care reprezintă jumătate din concentraţia dozelor administrate în cazul adulţilor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇