Medicii de familie, supărați pe Guvern pentru OUG prin care asimptomaticii vor fi tratați acasă: Înrobirea noastră cu pedepse nu va salva vieţi!

Medicii de familie, supărați pe Guvern pentru OUG prin care asimptomaticii vor fi tratați acasă: Înrobirea noastră cu pedepse nu va salva vieţi!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) transmite autorităţilor că medicii acestei ramuri vor fi în continuare alături de pacienţii lor, iar „înrobirea (…) cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti”, medicii de familie având nevoie de resurse suplimentare, „dar mai ales de respect”.

Într-un comunicat transmis duminică, medicii de familie afirmă că îi vor consulta „la distanţă” pe pacienţii infectaţi cu COVID-19 „fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS-CoV-2”.

"SNMF constată cu indignare că există o nouă 'tradiţie', cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor. În acest context se încadrează şi recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice.

ADVERTISING

Bolnavii asimptomatici vor fi evaluaţi la domiciliu, pentru a nu mai aglomera spitalele

Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca 'penalizare' sau 'obligaţie' - ilegală, de altfel - şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul", se mai arată în comunicat.

”Lipsă de considerație față de medici”

Potrivit sursei citate, actul normativ menţionat este "aproape fără conţinut" şi reprezintă "dovada lipsei de consideraţie faţă de un sfert dintre medicii din România şi pacienţii lor".

ADVERTISING

Medicii de familie apreciază că ţara se află "într-o reală, dar nedeclarată oficial, stare de urgenţă".

"Ignoraţi voit de autorităţi în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiţi doar pentru a fi împovăraţi cu noi responsabilităţi birocratice şi pedepse atunci când sistemul nu mai face faţă. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti.

Medicii de familie se revoltă pe autorități. Gestionarea pandemiei nu se face doar pe hârtie și la TV!

Ba dimpotrivă! Vrem să asigurăm populaţia că noi, medicii de familie, la fel ca toţi ceilalţi profesionişti din sănătate, vom fi în continuare alături de toţi pacienţii noştri şi îi vom îngriji cu toate resursele şi capacitatea noastră, aşa cum am făcut de la începutul pandemiei", adaugă sursa amintită.

ADVERTISING

Medicii cunosc mai bine sistemul

Referindu-se în continuare la relaţia cu pacienţii, reprezentanţii medicilor de familie susţin că ei cunosc mult mai bine sistemul decât "politicienii şi funcţionarii din birouri", de aceea vor găsi soluţii şi în situaţia actuală.

"Vom utiliza consultaţia la distanţă şi vom îngriji astfel pacienţii cu COVID-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru ca da, atât cei infectaţi şi contacţii lor cât şi contacţii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi!

Medicii de familie cer demiterea consilierului premierului care i-a comparat cu militarii trimişi la război. O declaraţie cinică şi iresponsabilă

Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru că, în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. (...) Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi colaborare din partea autorităţilor!", precizează comunicatul SNMF. 

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi seară, ordonanţa de urgenţă care prevede că persoanele care au fost confirmate cu noul coronavirus şi care sunt asimptomatice şi cele simptomatice fără comorbidităţi vor fi tratate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇