Medic: Aşteptăm ca, probabil, undeva în martie să avem update-ul vaccinului. Şi antiviralele existente acum au o eficienţă mai redusă

Medic: Aşteptăm ca, probabil, undeva în martie să avem update-ul vaccinului. Şi antiviralele existente acum au o eficienţă mai redusă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, se aşteaptă ca în luna martie să apară „un update” al vaccinului antiCovid.

„Este evident, din datele pe care le avem, că vaccinurile de acum nu au aceeaşi eficienţă pe varianta Omicron. Nici nu avem atât de multe date.

Aşteptăm ca, probabil, undeva în martie să avem update-ul vaccinului, dar deocamdată este varianta cea mai bună de a preveni şi este clar că oamenii care au o schemă completă, mai ales, dacă au şi boosterul au o protecţie bună inclusiv în raport cu Omicron.

Aici protecţie va însemna cei care s-au vaccinat, cei care au trecut prin boală sau cei care le-au făcut pe amândouă. Cei care sunt protejaţi vor avea o probabilitate mică de a face o formă complicată, să ajungă la terapie intensivă", a explicat directorul medical al Institutului "Matei Balş".

ADVERTISING

Antiviralele existente acum au o eficienţă mai redusă

Conform acestuia, actualele antivirale au şi ele o eficienţă mai scăzută în faţa tulpinii Omicron a SARS-CoV-2.

"Ele sunt utile (noile medicamente) în măsura în care am o testare făcută la debutul simptomatologiei, un diagnostic care să fie rapid, după o evaluare şi un tratament care va însemna tratament după prescripţie. Ar putea să o facă medicul de familie.

Din păcate, antiviralele existente acum au, de asemenea, o eficienţă mai redusă.

Aşa cum vom avea nevoie de un vaccin care să fie în varianta nouă, avem nevoie şi de antivirale care să fie mult mai ţintite şi să sperăm că vor ajunge cât de repede şi la noi, mai ales că vorbim de administrare pe cale orală care se poate face şi la domiciliu şi să o facă medicul de familie, de exemplu", a mai explicat directorul medical al Institutului "Matei Balş".

ADVERTISING

Când vor fi cele mai mari probleme

Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" spune că în ţara noastră se va înregistra, în a doua jumătate a acestei luni, o creştere "clară" a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus şi se aşteaptă ca în februarie, martie şi aprilie să existe "probleme" legate de numărul de cazuri noi.

"Ceea ce deja se vede este o creştere nu exponenţială deocamdată, dar este o creştere şi se va vedea în intervalul următor. Undeva din a doua jumătate a lunii ianuarie spre 1 februarie va fi o creştere clară.

Mă aştept ca lunile februarie, martie şi aprilie să fie lunile într-adevăr în care vom avea probleme legate de numărul de cazuri. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. (…)

ADVERTISING

Mă aştept să fie un interval de maximum trei luni, în care nu vom avea multe cazuri severe, dar vor fi multe infecţii şi marea problemă va fi de a gestiona situaţia, pentru că oamenii vor avea nevoie de evaluare. Ar fi ideal să se rezolve totul în pre-spital, nu la nivel de spital, la camera de gardă", a afirmat medicul.

Potrivit acestuia, persoanele vaccinate cu schemă completă, cele care au trecut prin boală sau cele care s-au vaccinat şi au şi trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 vor avea o "probabilitate mică" de a face o formă complicată de COVID-19 şi de a ajunge la terapie intensivă.

Partea bună: Mai puține cazuri grave

El a menţionat că, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în zonele care s-au confruntat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, numărul de cazuri grave înregistrate în urma infectării cu această tulpină ar fi mai mic în comparaţie cu varianta Delta.

"Dacă ne uităm la tot ceea ce am văzut în Africa şi chiar în Europa, toate lucrurile merg către această idee (cazuri mai puţin grave la Omicron faţă de Delta). Nu înseamnă însă că, dacă sunt mai puţine, nu vom avea probleme, pentru că, şi dacă este un procent mic, numărul de infecţii dacă într-adevăr ajunge să fie exploziv acel procent mic înseamnă un număr de persoane vulnerabile care fac forme severe chiar şi critice.

Rata (de mortalitate) clar va fi mai mică, dar trebuie să fim atenţi şi prudenţi, mai ales că vrem să vedem exact cum se întâmplă cu populaţia Europei. Adică să treacă măcar luna februarie şi, probabil, undeva după o lună de plin val, vom putea să tragem mai uşor nişte concluzii legate de Europa şi, mai ales, de România", a indicat Adrian Marinescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇