Majoritatea copiilor americani au plumb în sânge. Unul din 50 are concentrații care îi pun în pericol dezvoltarea

Majoritatea copiilor americani au plumb în sânge. Unul din 50 are concentrații care îi pun în pericol dezvoltarea
copii plumb in sange

Majoritatea copiilor din SUA au plumb în sânge, chiar dacă legislația a fost pusă la punct, pentru a proteja cetățenii, încă de acum câteva zeci de ani.

Concret, un studiu realizat pe 1,14 milioane de copii cu vârsta sub șase ani a ajuns la concluzia că peste jumătate au plumb în sânge, iar unul din 50 chiar are concentrații care îi pot pune în pericol sănătatea și dezvoltarea, respectiv 5 micrograme pe decilitru, relatează IFL Science.

De menționat e faptul că nu există un nivel de plumb în sânge considerat sigur, după cum se arată într-un raport publicat de JAMA Pediatrics.

ADVERTISING

Citește și Bebelușii ar putea înghiți, odată cu laptele, și milioane de microparticule de plastic din biberon

Cel mai mult sunt afectați copiii care locuiesc în case construite înainte de anii '50 și în zonele sărace.

Cercetările anterioare au arătat că plumbul din sânge afectează creierul și sistemul nervos, scade IQ-ul, face ca cei în cauză să-și stăpânească mai greu impulsurile și ”hrănește” tendințele agresive și violența.

În plus, copiii cu un conținut mare de plumb în sânge au, de obicei, probleme de învățare, dar și cu auzul și văzul, care îi afectează pe viață.

ADVERTISING

Vezi și 30% dintre copiii lumii sunt intoxicați cu plumb, potrivit unei analize de ultimă oră


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇