Ioana Mihăilă, despre Comisia de anchetă privind achiziţiile medicale în perioada pandemiei: Nu am de ce să mă simt vizată

Ioana Mihăilă, despre Comisia de anchetă privind achiziţiile medicale în perioada pandemiei: Nu am de ce să mă simt vizată

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă afirmă că nu are de ce să se simtă vizată de o eventuală anchetă realizată de Comisia parlamentară înfiinţată de Camera Deputaţilor.

”Nu avem nimic de ascuns. E clar că transparenţa în achiziţiile publice, indiferent cine le face şi cum le face, e deosebit de importantă. Am şi publicat, înainte de a pleca de la Ministerul Sănătăţii, toate achiziţiile publice făcute în Sănătate în 2020 şi în prima jumătate a anului 2021.

Nu avem nimic de ascuns. Nu am de ce să mă simt vizată. Ştiu ce am semnat, ştiu ce am făcut, nu am de ce să mă simt vizată”, a declarat Ioana Mihăilă, la Profit News, miercuri seară, întrebată despre Comisia parlamentară înfiinţată la Camera Deputaţilor.

ADVERTISING

Mihăilă a adăugat că există rapoarte ale Curţii de Conturi care se află pe masa procurorilor.

”Au existat nişte rapoarte. Curtea de Conturi vine anual şi analizează documente din anul anterior. Au existat nişte rapoarte ale Curţii de Conturi pentru nişte achiziţii de anul trecut, aceste rapoarte au fost apoi trimise de către Curtea de Conturi către organele care fac anchetă.

Fiind nişte documente care au ajuns la procuratură, nu pot să spun. Nu cred că furtul din bani publici, nu furtul neapărat, achiziţiile care au semne de întrabare nu cred că putem spune că nu sunt grave, când folosim bani publici. Cred că totul e grav aici”, a declarat Ioana Mihăilă.

ADVERTISING

Camera Deputaţilor a votat, în plenul de miercuri, proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi alte instituţii aflate în subordinea MS.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇