Institutul Matei Balș transmite condoleanțe după incendiul soldat cu 5 morți. Societatea civilă: Nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi

Institutul Matei Balș transmite condoleanțe după incendiul soldat cu 5 morți. Societatea civilă: Nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi

Reprezentanţii Institutului ”Matei Balş”, unde cinci oameni au murit în urma unui incendiu produs vineri dimineaţă, transmit condoleanţe familiilor victimelor, precizând că 101 pacienţi spitalizaţi sunt îngrijiţi de 20 cadre medicale pe timpul nopţii.

Ei precizează că intervenţia cadrelor medicale şi a echipajelor de urgenţă au făcut că numărul victimelor să nu fie mai mare, subliniind că echipa Institutului va sprijini ancheta pentru stabilirea cauzelor ”accidentului”.

”În urma intervenţiei prompte a colegilor din liniile de gardă şi a mobilizării autorităţilor de urgenţă, au fost prevenite alte victime, astfel încât toţi ceilalţi pacienţi sunt în siguranţă. Echipa Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof.Dr. Matei Balş" va sprijini ancheta în curs şi lămurirea aspectelor, care ar fi putut duce la accidentul din această dimineaţă, cu atât mai mult cu cât autorizaţiile şi avizele sunt la zi”, conform unui comunicat al unităţii medicale.

ADVERTISING

Organizațiile nu se mulțumesc cu atât

Mai multe asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale au semnat o scrisoare deschisă adresată autorităţilor prin care solicită transparenţă în ancheta care vizează incendiul de la Institutul "Matei Balş".

Acestea insistă ca tragedia de la Balş să nu mai fie tratată precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol sau Colectiv.

Sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat”, se arată în documentul semnat de Iniţiativa România (membru al coaliţiei Contract România), Geeks For Democracy, #REZISTENŢA, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție Vedem Just (membru al coaliţiei Contract România), Forum Apulum, Reset (membru al coaliţiei Contract România), Asociaţia civică VOLUNTARI IN EUROPA (membru al coaliţiei Contract România), Comunitatea Diaspora.ro, Braşovul Civic (membru al coaliţiei Contract România), Reactiv Braşov (membru al coaliţiei Contract România), #activAG Piteşti (membru al coaliţiei Contract România), Asociaţia Aradul Civic (membru al coaliţiei Contract România), Corupţia ucide, Asociaţia Platforma România 100, Oradea Civică 2017 (membru al coaliţiei Contract România), Valea Jiului Society (membru al coaliţiei Contract România), Vă vedem din Sibiu, Dăruieşte Viaţă.

ADVERTISING

Societatea civilă solicită transparență

"La doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, un nou incendiu face victime într-un spital din România.

În ciuda repetării acestor dezastre în instituţiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giuleşti şi până la Institutul Matei Balş, reacţia autorităţilor este transpartinic aceeaşi.

Societatea civilă vă solicită transparenţă în anchetarea acestei tragedii şi în luarea măsurilor care se impun de urgenţă pentru a preveni repetarea ei", se arată în scrisoarea deschisă, adresată Guvernului şi instituţiilor din subordine, organelor de anchetă, Colegiului Medicilor şi liderilor politici din coaliţia de guvernare şi din opoziţie.

Organizaţiile semnatare afirmă că este evident că modul în care s-a acţionat până acum nu funcţionează.

"Activitatea autorităţilor de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienţii, familiile lor şi cetăţenii români în general să se simtă în siguranţă şi să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituţiilor finanţate din bani publici.

ADVERTISING

Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta.

Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, #colectiv - sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat.

La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie", spun semnatarii scrisorii deschise.

Atenție la limbaj!

De asemenea, ei atrag atenţia că limbajul şi tonul folosit în comunicarea publică trebuie să fie unul în acord cu atribuţiile şi responsabilitatea asociate funcţiei publice a vorbitorului.

"Vă solicităm, aşadar, să sancţionaţi cu fermitate adresări de tipul ”Revolta e în capul dumneavoastră!” a dlui secretar de stat Raed Arafat, care nu se află la prima abatere de acest fel şi căruia îi solicităm scuze publice pentru modul în care înţelege să trateze solicitări legitime de informaţii din partea reprezentanţilor presei şi a cetăţenilor", se menţionează în document.

De asemenea, semnatarii scrisorii solicită "tuturor politicienilor care nu au atribuţii directe în această tragedie să respecte suferinţa victimelor şi ale familiilor şi să se abţină de la declaraţii, discursuri, postări sau alte iniţiative cu scop electoral în legătură cu acest eveniment tragic".

"Totodată, considerăm absolut necesar ca autorităţile să dea dovadă de empatie şi decenţă în legătură cu victimele, familiile acestora şi ceilalţi pacienţi internaţi în Institutul Matei Balş din Bucureşti şi în spitalele din toată ţara. Considerăm intolerabil modul în care rudele au fost puse în situaţia de a căuta singuri informaţii despre pacienţii internaţi, când instituţia publică avea toate datele necesare pentru a anunţa aparţinătorii, aşa cum ar fi fost firesc.

Mai mult, vă solicităm să găsiţi urgent soluţii pentru a garanta un management competent, fără numiri politice, prin concurs şi cu limitarea interimatului şi a numărului de mandate posibile, precum şi o cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituţiile din sistemul de sănătate", mai scrie în document.

Citește și:

Indignare după tragedia de la Balș. Protest la poarta spitalului

"Suntem o țară sinucigașă. / Arafat numără morți de ani de zile, nu i se întâmplă nimic" - Protest la "Matei Balș"

Posted by Epoch Times Romania on Friday, January 29, 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇