Încă o zi cu peste 1.000 de cazuri noi de Covid, din aproape 22.000 de teste. Am trecut de 4.500 de morți (Infografice)

Încă o zi cu peste 1.000 de cazuri noi de Covid, din aproape 22.000 de teste. Am trecut de 4.500 de morți (Infografice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile anunță, marți, cifre destul de scăzute în lupta cu pandemia COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 1.059 cazuri noi de coronavirus, din 21.978 de teste prelucrate.

Astfel, ajungem la un număr total de 114.648 de îmbolnăviri.

ChartImage-2020-09-22T132840.981
Foto: graphs.ro

Asta înseamnă o rată de pozitivitate de 4,82%. Comparativ, luni, rata trecea de 10%.

ChartImage-2020-09-22T132918.708
Foto: graphs.ro

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 599 de persoane au fost reconfirmate.

În spitalele COVID erau internați, marți dimineață, 7.119 bolnavi. Dintre aceștia, 496 se află în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.

ADVERTISING

Totodată, de luni până marți au mai pierdut lupta cu boala 45 de pacienți. Prin urmare, bilanțul deceselor urcă la 4.503.

De asemenea, 92.169 de pacienți au fost declarați vindecați.

Un laborator de cercetare a coronavirusului, posibila sursă a unui focar din Hong Kong

Bilanțul negru trece de 4.500 de decese

Cu cele 45 de decese anunțate de autorități marți, România ajunge la un bilanț negru de 4.503.

De luni până marți au pierdut lupta cu SARS-CoV-2 alte 45 de persoane. Este vorba despre 28 de bărbați și 17 femei.

OMS promite 2 miliarde de doze de vaccin, până la sfârşitul lui 2021: Să ajungă în toate țările

ADVERTISING

Pacienții erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

ChartImage-2020-09-22T133112.299
Foto: graphs.ro

Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:

  • 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,
  • 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani,
  • 6 decese la categoria 50-59 de ani,
  • 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani,
  • 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani,
  • 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
ADVERTISING

Toți pacienții care și-au pierdut viața sufereau și de alte afecțiuni.

Boala Dengue ar oferi o anumită imunitate faţă de COVID-19 (studiu)

Câți români sunt în izolare/carantină și la câte teste am ajuns

Grupul de Comunicare Strategică precizează că de ieri până astăzi au fost prelucrate 21.978 de teste de coronavirus. Dintre acestea:

  • 13.773 în baza definiției de caz și a protocolului medical
  • 8.205 la cerere

Astfel, ajungem la un total de 2.253.380 de teste prelucrate în țară, de la începutul pandemiei.

ChartImage-2020-09-22T133105.282
Foto: graphs.ro

În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), cifra lor depășește 50.000.

O simulare făcută de un supercomputer a demonstrat că vizierele de plastic nu sunt eficiente în lupta cu noul coronavirus

Iată cifrele exacte:

  • 11.090 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu
  • 7.566 de  persoane se află în izolare instituționalizată
  • 34.393 persoane se află în carantină la domiciliu
  • 8 persoane sunt în carantină instituționalizată
ChartImage-2020-09-22T133339.270
Foto: graphs.ro

Situația în diaspora rămâne aceeași: sunt 6.612 cetățeni români care au fost confirmați cu infecție, 126 de conaționali au decedat, iar 338 au fost declarați vindecați.

Stere Gulea: Suntem împărţiţi între purtători de mască şi potrivnicii ei. Totul devine politic

Capitala are din nou cele mai multe cazuri, dar sub 100

Bucureștiul conduce, din nou, topul zonelor care raportează cele mai multe cazuri noi de COVID-19. De luni până marți, în București, s-au depistat 99 de infecții. Comparativ, ieri Bucureștiul avea peste 200 de cazuri noi.

Multe cazuri noi sunt anunțate și în Suceava (60), Iași (57) și Bacău (56).

Avem și două județe care nu au noi îmbolnăviri - Vâlcea și Giurgiu.

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a postat din greșeală un document despre cum se răspândește Covid prin aer. Apoi, l-a șters

La acest capitol mai stau bine Tulcea, Argeș și Covasna, fiecare cu 8 noi infecții, dar și Botoșani, care are doar 5 îmbolnăviri noi într-un interval de 24 de ore.

ChartImage-2020-09-22T133917.495
Foto: graphs.ro

Iată și bilanțul de luni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇