O simulare făcută de un supercomputer a demonstrat că vizierele de plastic nu sunt eficiente în lupta cu noul coronavirus

O simulare făcută de un supercomputer a demonstrat că vizierele de plastic nu sunt eficiente în lupta cu noul coronavirus

Vizierele de plastic nu sunt eficiente în lupta cu noul coronavirus, pentru că aerosolii și alte particule minuscule care conțin SARS-CoV-2 pot circula în jurul acestora.

Este concluzia la care a ajuns Fugaku, considerat cel mai rapid supercomputer din lume. Mașinăria japoneză a simulat cum se răspândesc particulele ce conțin noul coronavirus, arată The Guardian.

Astfel, s-a constatat că aproape 100% din picăturile din aer de dimensiuni mai mici de 5 micrometri au trecut de vizierele din plastic. Acest tip de scuturi faciale sunt deseori folosite de oamenii care lucrează în domeniul medical și nu numai.

ADVERTISING

Sute de oameni de ştiinţă afirmă că noul coronavirus se transmite prin aer şi prin particule mici. Cer OMS să îşi revizuiască recomandările

În plus, același a fost cazul și pentru aproximativ jumătate din picăturile mai mari, care măsoară 50 micrometri. Rezultate sunt publicate de Riken, un institut de cercetare din orașul japonez Kobe.

Concluziile vin în condițiile în care autoritățile din multe țări pun accentul pe igiena mâinilor și insistă ca populația să se spele cât mai des posibil. Dar este omisă răspândirea coronavirusului prin aer.

ADVERTISING

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a postat din greșeală un document despre cum se răspândește Covid prin aer. Apoi, l-a șters

Makoto Tsubokura, șef de echipă la centrul de științe Riken, a declarat că simularea a combinat fluxul de aer cu reproducerea a zeci de mii de picături de diferite dimensiuni - de la sub 1 micrometru la câteva sute de micrometri.

După rezultatele cercetării sale, cercetătorul a avertizat în privința purtării vizierelor, ca alternativă la masca sanitară.

Luând în considerare rezultatele simulării, din păcate, eficiența vizierelor în prevenirea răspândirii picăturilor infectate este limitată în comparație cu cea a măștilor.

Makoto Tsubokura
ADVERTISING

”Acest lucru este valabil mai ales pentru picăturile mici, sub 20 micrometri”, explică specialistul.

OMS a recunoscut că ”apar dovezi” că noul coronavirus se transmite prin aer

El a mai punctat că toate particulele de aerosoli mult mai mici ”scapă” prin spațiul dintre față și scutul de plastic.

Informația este importantă în condițiile în care multe persoane care suferă de probleme respiratorii au fost sfătuite să poarte viziere în loc de măști de protecție.

Tsubokura le sugerează acestor persoane să poarte viziere doar dacă se află în exterior sau în spații închise, dar bine aerisite.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇