Autoritatea care administrează cimitirele din Botoșani a declarat în această săptămână ”situație de forță majoră”, după ce groparii nu au mai reușit să facă față la numărul mare de înmormântări.
Înainte ca valul 4 să declanșeze criza sanitară în întreaga țară, în Botoșani erau aproximativ 50 de decese în fiecare lună. Acum, numărul s-a dublat.
Astfel, a fost nevoie să fie închiriat un excavator pentru a putea fi săpate la timp gropi pentru toți cei care trebuie înhumați.
„Pe 12 octombrie au fost 14 înhumări. Am închiriat un excavator. A fost o situaţie de forţă majoră deoarece trebuiau săpate şapte gropi. Celelalte familii aveau deja locuri concesionate”, a declarat Marinela Vieru, directorul Serviciului Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire (SPAPOC), citată de Monitorul de Botoșani.
Ea a adăugat că nu poate să prevadă ce se va întâmpla în zilele următoare.
Valul de decese a creat și o criză de locuri de veci în oraşul Botoşani. Autoritățile au inițiat demersurile pentru extinderea Cimitirului Eternitatea pe un teren care e în proprietatea Consiliului Local.
Situația este dramatică pentru cei care își pierd apropiați în această perioadă.
„Am avut un deces în familie şi am avut parte de o situaţie greu de descris în cuvinte. Când am mers la priveghi, erau trei persoane decedate depuse în capela de lângă biserica de la Pacea, două în pridvor şi două în biserică. Este multă durere. Nu am crezut că acest coronavirus va aduce o aşa de mare durere”, a declarat un botoşănean, pentru publicația citată.