Gheorghiță spune că protecția oferită de vaccin ar putea dura cel puțin un an. Persoanele imunizate sunt monitorizate 24 de luni

Gheorghiță spune că protecția oferită de vaccin ar putea dura cel puțin un an. Persoanele imunizate sunt monitorizate 24 de luni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a vorbit, miercuri, despre durata protecției pe care o oferă vaccinurile antiCOVID.

În România, avem trei vaccinuri disponibile – Pfizer/ BioNTech, Moderna, AstraZeneca/ Oxford.

Întrebat pentru cât timp ne protejează serul, Gheorghiță a spus că datele disponibile arată că pentru 8 luni, dar specialiștii se așteaptă ca durata să treacă de 12 luni. Totuși, trebuie să mai treacă niște timp pentru a strânge cât mai multe date de la persoanele care s-au imunizat deja împotriva coronavirusului.

ADVERTISING

Avem date solide la circa 8 luni, cu un nivel suficient de bun al răspunsului imun, ceea ce ne estimează că vom avea o protecție care va depăși cel puțin un an, pentru că după aceste 8 luni noi nu estimăm o scădere abruptă a nivelului de protecție oferit de răspunsul imun de după vaccinare.

De aceea, credem că acest răspuns imun va fi cu siguranță mai mult de un an, însă datele disponibile urmează să fie colectate pe măsură ce timpul va trece și se va efectua această monitorizare periodică a persoanelor vaccinate în cadrul protocoalelor de studii.

Valeriu Gheorghiță
ADVERTISING

Un bolnav de COVID a murit de supradoză, după ce s-a automedicat singur, cu paracetamol. Valeriu Gheorghiță explică ce trebuie să facem dacă ne tratăm acasă

Persoanele vaccinate sunt monitorizate 24 de luni

Întrebat dacă datele sunt valabile pentru toate cele trei vaccinuri aprobate la nivelul UE și, implicit, în România, Gheorghiță a răspuns afirmativ.

În plus, medicul a precizat că persoanele care se vaccinează sunt monitorizate timp de 24 de luni, pentru studiile privind eficacitatea și durata protecției serului.

ADVERTISING

Da, în cazul celor trei vaccinuri autorizate. Protocoalele de studiu prevăd o monitorizare a persoanelor vaccinate pe o perioadă de 24 de luni. Nu s-a ales întâmplător intervalul.

Se estimează că acel răspuns imun ar trebui să fie de o durată care să permită o perioadă lungă de protecție, ceea ce e iar o veste bună. Dacă va fi nevoie să facem un booster cu altă doză de vaccin, se va stabili în perioada viitoare, în funcție de răspândirea cu noile variante virale.

Valeriu Gheorghiță

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇