Firea vrea să dea câte 1.000 de euro bucureştenilor care s-au vindecat de coronavirus şi donează plasmă

Firea vrea să dea câte 1.000 de euro bucureştenilor care s-au vindecat de coronavirus şi donează plasmă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gabriela Firea anunţă, marţi, că va propune consilierilor generali un proiect care să stimuleze pacienţii care s-au vindecat de coronavirus să doneze plasmă pentru cei aflaţi în stare gravă.

Firea vrea să acorde câte 1.000 de euro fiecărui donator, sub forma tichetelor de masă sau a tichetelor cadou.

”Pacienţii cu forme grave de COVID-19 au nevoie urgentă de transfuzii cu plasmă de la pacienţii vindecaţi, care au dezvoltat anticorpi. Cei aproape 30.000 de pacienţi trecuţi prin infecţia Sars-Cov2 ar putea să-i salveze pe cei care au forme mai dificile.

ADVERTISING

Toate ţările din lume duc o bătălie acerbă pentru a salva cât mai multe vieţi. S-au creat, deja, programe naţionale pentru stimularea donării de plasmă.

În România, din păcate, nu există un astfel de program concret. Doar lamentările Ministerului Sănătăţii că pacienţii vindecaţi nu prea vor să doneze (până în 400 au donat, din 30.000 vindecaţi)”, a scris, marţi, Gabriela Firea pe Facebook.

Noi condiţii pentru donarea de sânge total/plasmă de la persoanele vindecate de COVID-19

Proiectulva fi votat joi

Primarul general anunţă că a scris un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl va adăuga pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General.

ADVERTISING

”În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare.

În plus, la acest efort vom adăuga şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub formă tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului, dar şi alte produse necesare.

Cum își pune statul singur piedici: Un bărbat a vrut să doneze plasmă, dar a fost pus să plătească 600 de lei pentru a respecta protocolul

ADVERTISING

Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, acum suntem într-o situaţie de excepţie”,a mai scris Firea.

Potrivit acesteia, este vorba despre salvarea celor care suferă de forme grave ale bolii, aşa că ”nu ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare”.

”Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior : salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecţiei covid 19”, a mai scris primarul general.

Solutie salvatoare la doua zile distanta! Pacientii cu forme grave de covid-19 au nevoie urgenta de transfuzii cu plasma...

Publicată de Gabriela Firea pe Luni, 10 august 2020

Şedinţa Consiliului General are loc, joi, de la ora 11:00.

Puțini vindecați de COVID-19 vor să doneze plasmă. Medicii le cer să nu se teamă și să o facă: Nu se știe sigur cât ai imunitate
 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇