Două nopți de somn întrerupt fac oamenii să se simtă în vârstă. Care sunt cele mai afectate persoane

Două nopți de somn întrerupt fac oamenii să se simtă în vârstă. Care sunt cele mai afectate persoane

Somnul insuficient sau întrerupt ne face să ne simțim mai bătrâni decât suntem, iar de aici se poate porni un întreg lanț al ”slăbiciunilor”: mâncat nesănătos, lipsa exercițiului fizic și a socializării.

Un studiu realizat recent în Suedia a arătat că, în medie, oamenii se simt cu 4 ani mai în vârstă atunci când dorm doar 4 ore pe noapte, timp de 2 nopți consecutiv. Unii subiecți au spus că starea de oboseală și somnolența i-au făcut să se simtă și cu 10 ani mai în vârstă sau chiar mai mult, scrie The Guardian, care citează raportul publicat de Proceedings of the Royal Society B.

ADVERTISING

Pe de altă parte, atunci când au fost lăsați să stea în pat timp de nouă ore, subiecții au spus că s-au simțit mai tineri. E drept, doar cu trei luni.

Persoanele matinale au fost afectate mai puternic de întreruperea somnului, iar cele obișnuite să se culce târziu se simțeau mai în vârstă indiferent de cât se odihneau. Totuși, matinalii, atunci când nu se odihneau bine, se simțeau mult mai vârstnici decât ”păsările de noapte” cu somnul întrerupt sau insuficient, se mai arată în raportul oamenilor de știință.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„Dacă vrei să te simți tânăr, cel mai important lucru este să-ți protejezi somnul”, a declarat Leonie Balter, doctor la Institutul Karolinska din Stockholm și autor al cercetării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇