Din peste 50 de milioane de persoane vaccinate antiCovid, au fost raportate la EMA doar 415 cazuri de cheaguri de sânge

Din peste 50 de milioane de persoane vaccinate antiCovid, au fost raportate la EMA doar 415 cazuri de cheaguri de sânge
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

415 cazuri de cheaguri de sânge rare la persoane vaccinate antiCovid au fost raportate către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

EMA precizează că e vorba de cazuri posibile de coagulare rară a sângelui cu un număr scăzut de trombocite, toate raportate în Spațiul Economic European.

Asta, dintr-un total de peste 50 de milioane de persoane care s-au imunizat cu serurile AstraZeneca sau Johnson&Johnson, relatează Reuters.

Aceste două vaccinuri sunt cunoscute pentru acest efect advers extrem de rar.

ADVERTISING

În zona economică europeană au existat 10 posibile cazuri la aproape 6 milioane de persoane vaccinate Jenssen, serul dezvoltat de Johnson&Johnson.

De cealaltă parte, au fost raportate 405 cazuri în rândul a 45 de milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca.

Context

Serurile AstraZeneca și Johnson&Johnson au ca efect advers extrem de rar formarea de cheaguri de sânge (tromboză).

Inițial, companiile nu știau de aceste efecte, dar după ce s-au înregistrat mai multe cazuri, iar EMA a făcut investigații, Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat ca acest lucru să fie menționat pe prospect ca un efect secundar.

ADVERTISING

Amintim că mai multe țări au suspendat imunizarea cu AZ din această cauză, până EMA a oferit garanții că beneficiile depășesc cu mult dezavantajele. La acel moment, până au venit confirmările de la EMA, România a ales să continue vaccinarea cu AZ.

Chiar în această lună, s-a recomandat ca serul AZ să nu fie administrat persoanelor cu afecţiuni sangvine rare, tocmai din acest motiv.

De altfel, câteva țări au renunțat complet la AZ și au scos serul din schema națională de imunizare.

Iată mai multe detalii despre aceste două seruri:

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇