Cumulul pensiei cu salariul va fi menținut și în anul 2026, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice, a anunțat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ședința de Guvern. Executivul a adoptat o ordonanță în acest sens, motivând necesitatea păstrării profesioniștilor cu experiență în domenii unde există deficit de personal.
„Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, a declarat ministrul Sănătății.
De la eliminarea cumulului la excepții
Anunțul vine după mai multe luni de dezbateri politice privind eliminarea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Premierul Ilie Bolojan a promis inițial o lege care să elimine acest privilegiu pentru o categorie cât mai largă de angajați plătiți din fonduri publice.
Ulterior însă, proiectul de lege asumat de Guvern a fost restrâns, vizând în principal pensiile care nu sunt bazate pe contributivitate. Astfel, categorii precum medicii și profesorii, care beneficiază de pensii contributive, au rămas în afara interdicției generale.
Luna trecută, Ministerul Muncii a pus în transparență decizională un proiect de lege care prevedea limitarea cumulului pensiei cu salariul pentru angajații din sistemul public, indiferent de tipul pensiei. Forma inițială a documentului stabilea că pensionarii pot continua activitatea la stat până la 70 de ani, dar doar cu acordul anual al angajatorului.
Pentru beneficiarii de pensii de serviciu și pensii militare, proiectul introducea o condiție suplimentară: continuarea activității era posibilă doar dacă aceștia acceptau reducerea pensiei cu 85% pe durata angajării, urmând să încaseze integral salariul, dar doar 15% din pensie.
Proiectul includea și excepții, în special pentru funcțiile alese sau numite politic, însă nu s-a ajuns la un consens în Coaliția de guvernare privind forma finală a legii. În acest context, Guvernul a decis să mențină cumulul pensie–salariu în domeniile considerate critice, cel puțin pentru anul viitor.
