Biroul Politic Național al PNL a decis, joi, ca primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, să preia coordonarea filialei PNL București.
Decizia a fost luată la propunerea președintelui partidului, Ilie Bolojan, precizează un comunicat al PNL, citat de Agerpres.
Până acum, coordonarea București-Ilfov i-a revenit lui Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov și al filialei Ilfov a PNL.
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al partidului, va face, până la finalul lunii ianuarie 2026, o analiză a organizațiilor liberale de sector (sectoarele 2, 3, 4 și 5) și va înainta măsuri pentru îmbunătățirea funcționării acestora.
De asemenea, primarul ales al Capitalei va coordona grupul liberal de consilieri din Consiliul General al Municipiului București și a primit mandatul PNL pentru a negocia cu celelalte partide politice la nivelul Capitalei.
