Cercetătorii au dezvoltat un medicament care distruge celulele canceroase din măduva osoasă

Cercetătorii au dezvoltat un medicament care distruge celulele canceroase din măduva osoasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cercetătorii din Israel au reuşit să distrugă celulele canceroase apărute în urma unui cancer sangvin (mielom multiplu) folosind un medicament bazat pe ARN şi livrat în celule prin intermediul unor nanoparticule lipidice, a anunţat Universitatea din Tel Aviv.

Folosind în premieră mondială această metodă, oamenii de ştiinţă au distrus 90% din celulele canceroase de mielom multiplu în condiţii de laborator şi 60% în experimente realizate pe ţesuturi umane prelevate de la pacienţi internaţi la Rabin Medical Center, a anunţat universitatea israeliană într-un comunicat.

ADVERTISING

În cadrul acestei cercetări, ale cărei rezultate au fost publicate în revista Advanced Science, cercetătorii au dezvoltat nanoparticule bazate pe lipide similare celor folosite în vaccinurile anti-COVID-19, care conţin molecule de ARN ce suprimă gena CKAP5 şi care codifică proteina 5 asociată citoscheletului. Prin inhibarea acestei proteine, celula canceroasă nu mai poate să se dividă şi, în cele din urmă, este ucisă.

Pentru a evita distrugerea celulelor non-canceroase, nanoparticulele au fost căptuşite cu anticorpi care le-au ghidat în mod specific spre celulele canceroase din interiorul măduvei osoase.

ADVERTISING

Potrivit comunicatului dat publicităţii de universitatea israeliană, mielomul multiplu este un tip de cancer al sângelui depistat de obicei în rândul populaţiilor vârstnice. În timp ce majoritatea cancerelor sangvine apar în fluxul sangvin sau în nodulii limfatici şi se răspândesc apoi în restul organismului, celulele de mielom multiplu apar şi formează tumori în interiorul măduvei osoase şi, din acest motiv, accesul la ele este foarte dificil.

Există mai multe tratamente posibile pentru această boală, dar, după o anumită perioadă de ameliorare, cei mai mulţi dintre pacienţi dezvoltă rezistenţă la terapie şi boala înregistrează recidive ce devin tot mai agresive. De aceea, există o nevoie constantă de a dezvolta noi tratamente împotriva mielomului multiplu.

ADVERTISING

Terapia bazată pe ARN are un mare avantaj în acest caz, pentru că poate fi dezvoltată foarte repede. Printr-o simplă modificare a moleculei de ARN, o genă diferită poate fi suprimată de fiecare dată, adaptând astfel tratamentul la progresia bolii şi la fiecare pacient individual, precizează acelaşi comunicat.

Sistemul de livrare a medicamentului dezvoltat în cadrul studiului israelian este primul din lume care ţinteşte în mod specific celulele canceroase din interiorul măduvei osoase şi totodată primul care a arătat că suprimarea acţiunii genei CKAP5 poate fi utilizată pentru a ucide celulele canceroase sangvine, deschizând astfel noi perspective pentru livrarea selectivă de medicamente cu ARN şi de vaccinuri împotriva tumorilor canceroase şi a bolilor care îşi au originea în măduva osoasă.

Studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Tel Avid şi de la Rabin Medical Center.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇