Numărul de cazuri noi scade sub 1.000, dar avem iar aproape 100 de decese Covid şi 700 de pacienţi în stare gravă

Numărul de cazuri noi scade sub 1.000, dar avem iar aproape 100 de decese Covid şi 700 de pacienţi în stare gravă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile anunță, vineri, 931 de cazuri noi de coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe cazuri noi sunt în București (138), Timiș (71), Cluj (70). Cele mai puține cazuri sunt în județele Mehedinți (2), Gorj (4), Bistrița Năsăud (4).

Bilanțul total al îmbolnăvirilor ajunge, așadar, la 1.791.502, de la începutul pandemiei în țară.

97 de decese

În ultimele 24 de ore au fost raportate 97 de decese asociate Covid, dintre care 25 anterioare intervalului de referință.

Din totalul de 97 de pacienți decedați, 90 erau nevaccinați și 7 vaccinați.

ADVERTISING

Bilanțul negru ajunge la 57.531 de persoane decedate din cauza Covid, de la începutul pandemiei.

706 persoane în stare gravă

Sunt 706 persoane în stare gravă la Terapie Intensivă, iar numărul total al celor internate în spitalele Covid este de 4.394.

Iată cifrele pandemiei din ultimele 24 de ore:

- 931 de cazuri noi de Covid (joi s-au raportat 1.032)

- 97 de decese asociate Covid (joi s-au raportat 74)

- 4.394 de pacienți internați cu Covid, dintre care 706 sunt în ATI (cifrele de ieri -4.637/754)

- 12.636 de teste RT-PCR și 27.662 teste rapide antigenice (ieri au fost prelucrate 13.740 de teste RT-PCR și 26.036 teste rapide antigenice )

ADVERTISING

Incidența națională este de 1,04 cazuri la mia de locuitori

image-7

Incidența la nivel național este de 1,04 cazuri la mia de locuitori, cu cele mai multe cazuri în județul Arad (2,25). Cea mai mică rată de infectare este în Suceava (0,34), Vaslui (0,35), Vrancea (0,36).

La nivelul Capitalei, incidența este de 1,1 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, potrivit DSP București.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇