Testarea în masă pentru noul tip de coronavirus se va desfăşura în Austria în două etape, în decembrie şi în ianuarie, pentru a preveni impunerea altor perioade de carantină, a anunţat, vineri, guvernul austriac.
„Câteva minute de testare pot preveni mai multe săptămâni de carantină pentru întreaga ţară”, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz, potrivit unui comunicat.
"Vom putea identifica rapid un număr mare de persoane contaminate şi vom putea să rupem lanţul infectărilor", a adăugat el, citat de dpa.
Şapte milioane de teste antigen care permit aflarea rezultatului în câteva minute au fost comandate de Austria, ţară cu 8,9 milioane de locuitori.
Testarea va începe cu profesorii şi educatorii, pe 5 şi 6 decembrie, când în Austria ar urma să se încheie a doua perioadă de carantină.
Apoi, vor fi testaţi ofiţerii de poliţie, după care va urma o fază de testare voluntară a întregii populaţii.
Austria anunţă testare de Covid pe scară largă a populaţiei, pe modelul Slovaciei