Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan afirmă că „aglomeraţia şi mobilitatea excesivă a oamenilor” provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor şi face apel la populaţie să respecte măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
„Cred că este un moment, pentru noi toţi, să ne reconsiderăm modul de a face cumpărături, pentru că dacă ne gândim la alte ţări, magazinele se închid în mod obişnuit, fără pandemie, la ora şapte. (…) Cred că este un moment în care să ne şi schimbăm acest mod de a merge zilnic de mai multe ori la magazin să cumpărăm câte puţin, pentru că nu cred că este favorabil pentru niciunul dintre noi, din niciun punct de vedere. Ce ne sperie este aglomeraţia şi mobilitatea excesivă a oamenilor”, a declarat Andreea Moldovan pentru Digi 24.
Aceasta a explicat că prin restricţionarea circulaţiei după anumite ore autorităţile încearcă să reducă mobilitatea excesivă sau formarea de aglomerări în spaţii mici unde transmiterea virusului se poate face uşor.
„Rog încă să mai avem răbdare, să respectăm aceste reguli, pentru că, cu cât le vom respecta acum mai ferm şi mai strict fiecare dintre noi, cu atât vom scurta acest interval de restricţii şi ne vom îndrepta spre acel moment în care să ajungem la acea libertate pe care ne-o dorim”, a adăugat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
Aceasta a explicat că măsura reducerii programului de funcţionare al magazinelor are rolul de a da timp şi angajaţilor acestora să îşi încheie programul şi să ajungă acasă înainte de ora 20:00, în localităţile cu indici ridicaţi de infectare.
- Raed Arafat explică logica închiderii magazinelor la 18:00 şi ce se poate face ca să nu mai fie cozi
- Un expert în sănătate publică critică decizia de a închide magazinele devreme: Poate genera focare, nu este bazată pe dovezi științifice