Alexandru Rafila: Mii de români au făcut COVID după ce s-au vaccinat. Peste 400 aveau și a doua doză făcută

Alexandru Rafila: Mii de români au făcut COVID după ce s-au vaccinat. Peste 400 aveau și a doua doză făcută

Reprezentantul României la OMS, deputatul PSD Alexandru Rafila, a declarat că în ţara noastră au fost înregistrate aproximativ 4.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la persoanele care au fost vaccinate cu prima doză şi în jur de 400 – 450 de cazuri, la rapelul cu cea de-a doua doză.

„Eu nu ştiu la nivel mondial. Există sigur că da, dar situaţia din România e mai concludentă pentru noi. S-au înregistrat circa 4.000 de cazuri de infecţie la persoane care fuseseră vaccinate cu prima doză şi asta reprezenta cam 0,4 % din totalul dozelor administrate ca şi primă doză.

Iar după doza a doua şi cu un interval mediu de 7 zile, adică din momentul vaccinării până în momentul infectării au trecut maxim 7 zile. În cazul celei de-a două doze sunt vreo 400-450 de cazuri, adică 0,08 % din totalul dozelor administrate, iar intervalul mediu este de 4 zile.

ADVERTISING

Asta demonstrează că deja după prima doză, persoane potenţial vulnerabile la boală au avut un răspuns imun care i-a protejat. Din cauza aceasta, după doza a doua, procentul a fost mult mai mic”, a afirmat Alexandru Rafila întrebat dacă există o statistică mondială a OMS al numărului cazurilor de infectare după vaccinare, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Campania de vaccinare: de pe locul 3 în UE am ajuns pe 19

În ce privește mersul campaniei de vaccinare în România, medicul spune că lucrurile nu merg spre bine, astfel că țara noastră a căzut pe locul 19 în UE, de unde eram pe poziția 3.

"Campania de vaccinare a funcţionat destul de bine în România şi ştiţi destul de bine că, cel puţin la început, în primele săptămâni, România era pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de doze de vaccin care erau administrate, proporţional cu populaţia.

ADVERTISING

Între timp, viteza a scăzut, de fapt nu ştiu dacă a scăzut viteza, dar a crescut foarte mult viteza în multe ţări şi noi de pe locul trei am ajuns pe locul 19 în UE ca număr de doze administrate raportat la populaţie şi trebuie să traversăm rapid acest prag, care a ajuns la aproape 50.000 de doze administrate, la 100.000 pe zi, ca să avem o proiecţie şi o speranţă de reluare a activităţilor cât de cât normal la sfârşitul lunii septembrie", a afirmat prof. dr. Alexandru Rafila, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a spus că, din păcate, sunt multe bariere administrative, susţinând că "Ministerul Sănătăţii se dovedeşte incapabil să participe la efortul naţional de vaccinare".

"Faptul că a început etapa a treia este un lucru bun, dar la început s-ar putea să fie sincope, mai ales că adresabilitatea este mult mai mare. În etapa a doua de vaccinare, în categoria persoanelor cu boli cronice şi persoane speciale din diverse tipuri de activităţi esenţiale aveam aproape şase milioane de cetăţeni.

În etapa a treia cred că mai avem încă 6 milioane. (...) Pot să vă spun că PSD ar fi fost implicat cu specialişti în sănătate publică în gestionarea vaccinării. Din păcate, Ministerul Sănătăţii se dovedeşte incapabil să participe la efortul naţional de vaccinare", a adăugat Alexandru Rafila.

El a mai susţinut că Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, "a făcut o treabă bună cât îi permite experienţa şi cât îi permit să resursele.

"Dar, incapacitatea Ministerului Sănătăţii de a se implica în mod real în această campanie de vaccinare probabil că afectează şi ceea ce spuneţi dumneavoastră, apropo de funcţionarea diverselor platforme de planificare a vaccinării", a adăugat Rafila. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇