Ai și tu degetul grecesc, care apare în mai toate picturile și sculpturile? De fapt, e vorba despre o afecțiune medicală

Ai și tu degetul grecesc, care apare în mai toate picturile și sculpturile? De fapt, e vorba despre o afecțiune medicală

Degetul grecesc, despre care se credea că este o caracteristică antropologică a grecilor şi altor popoare mediteraneene, este de fapt o afecţiune medicală.

În reprezentările artistice sunt trei tipuri de degete la picioare: tipul grecesc, unde al doilea deget e mai lung decât cel mare, tipul roman, unde primele trei degete sunt egale ca lungime, iar ultimele două sunt mai mici, şi tipul egiptean, unde degetul mare e şi lung, iar celelalte descresc ca înălțime într-un unghi de 45 grade.

Degetul grecesc era însă preferatul artiștilor, regăsindu-se în multe dintre opere, scrie Greek Reporter.

ADVERTISING

La începutul secolului XX, ortopedul Dudley J Morton a ajuns însă la concluzia că "degetul grecesc" este o afecţiune medicală, el numind-o "metatarsus atavicus".

Această afecţiune, numită și ”degetul lui Morton, se transmite pe cale ereditară şi se crede despre ea că provoacă mai multe probleme musculo-scheletare, care necesită îngrijire.

Oamenii care au această afecţiune au dureri la picioare din cauza modului în care se distribuie greutatea pe picior, în mod special pe primul şi al doilea metatarsian.

ADVERTISING

Un studiu din 2004, care compara atleţi profesionişti cu non-atleţi, arată că primii sunt cei mai predispuşi la a avea o astfel de caracteristică sau afecţiune.

Însă contrar credinţelor iniţiale "degetul grecesc" nu este o caracteristică a grecilor. Studii mai noi au arătat că între 10 şi 30% dintre indivizii din întreaga lume au această afecţiune.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇