A fost inaugurat primul spital pentru copiii bolnavi de cancer construit cu bani din donații (Video)

A fost inaugurat primul spital pentru copiii bolnavi de cancer construit cu bani din donații (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă construit din donaţii şi sponsorizări a fost inaugurat, vineri seară, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”.

Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, iniţiatoare a proiectului, care a organizat evenimentul care marchează finalizarea spitalului, a declarat că acesta a fost construit cu susţinerea a peste 350.000 de persoane fizice şi 8.000 de companii.

Iată cum a decurs inaugurarea.

#NoiFacemUnSpital înseamnă astazi Noi Am Facut Un Spital.

#NoiFacemUnSpital înseamnă astazi Noi Am Facut Un Spital. Un proiect care aprinde speranța în România.Dar nu ne putem opri aici. Continuăm cu un campus medical pentru ca toți copiii să aibă acces la aceleași condiții de tratament. #ContinuămÎmpreună

Publicată de Daruieste Viata pe Vineri, 24 noiembrie 2023

"Astăzi cu emoţie spunem 'noi am făcut un spital'. Un spital în care, pentru prima dată în România, un copil bolnav de cancer va putea fi tratat aşa cum orice părinte îşi doreşte.

ADVERTISING

De mâine spunem 'noi facem un campus medical', pentru că avem nevoie să mutăm toate specialităţile Spitalului 'Marie Curie' în spaţii noi, să construim spaţii de training, de cercetare, să facem un hotel pentru părinţi şi copii.

Noi nu ne oprim aici, iar pe voi vă rugăm să ne susţineţi în continuare. Suntem 350.000 de oameni, suntem peste 8.000 de companii şi avem nevoie să rămânem împreună, să aducem alături de noi şi statul român în acest proiect de ţară", a spus Carmen Uscatu.

#NoiFacemUnSpital a devenit Noi Am Făcut Un Spital. Am terminat prima clădire. În această seară, am aprins luminile din...

Publicată de Daruieste Viata pe Vineri, 24 noiembrie 2023

Ea a menţionat că de acum înainte va exista şi în România un loc în care părinţii care într-o zi află "un diagnostic cumplit" pot să îşi trateze copilul.

spital-Daruieste-viata-salon

Prezent la eveniment, artistul Tudor Chirilă a precizat că pe el îl impresionează cei 350.000 de români care au donat bani pentru ridicarea acestui spital, şi nu tehnica militară şi avioanele care sunt scoase la paradă de 1 Decembrie.

spital-Daruieste-viata-inaugurare

"Noi ştim limba română, adică noi vom face, noi facem, noi am făcut. Statul român nu ştie limba română. Statul român doar o să facă, el e încă la declinare la timpul viitor. Nu a învăţat nici prezentul, nici trecutul, prin urmare eu am o problemă cu statul român, pentru că prima dată trebuie să înveţe româneşte ca să poată să vorbească cu cetăţenii ţării lui şi ca să nu mai existe o adversitate între noi şi statul român, pentru că asta nu poate să fie negată.

ADVERTISING

Pentru mine astăzi este 1 decembrie. Nu pe 1 decembrie, astăzi e 1 decembrie, pentru că pe mine nu mă impresionează tehnica militară şi avioanele care dau raită pe deasupra Arcului de Triumf, ci mă impresionează că 350.000 de români au pus bani şi vă daţi seama ce ţară este asta în care se face o asemenea clădire, ce ţară este asta în care nişte oameni fac un spital, cu toată adversitatea statului român. Ce potenţial ar putea să aibă ţara asta dacă nu am fi conduşi de hoţi", a afirmat acesta.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇