Glanda tiroidă joacă un rol foarte important în reglarea metabolismului prin hormonii pe care îi produce: tiroxina (T4) și triiodotironina (T3). Din păcate, afecțiunile tiroidiene sunt destul de comune și pot afecta diverse aspecte ale sănătății generale. Iată care sunt cele mai comune afecțiuni ale glandei tiroide!
1. Hipotiroidismul
Hipotiroidismul apare atunci când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni tiroidieni. Simptomele acestei afecțiuni includ:
- Oboseală cronică
- Creștere în greutate inexplicabilă
- Sensibilitate crescută la frig
- Constipație
- Piele uscată și păr fragil
- Depresie
- Probleme de memorie și concentrare
Principalele cauze ale hipotiroidismului sunt:
- Tiroidita Hashimoto. O boală autoimună în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă.
- Deficitul de iod. Iodul este esențial pentru producerea hormonilor tiroidieni.
- Tratamentul cu radiații pentru cancerul de gât.
- Intervențiile chirurgicale care implică îndepărtarea parțială sau totală a glandei tiroide.
- Medicamentele care afectează funcția tiroidiană.
Tratamentul principal pentru hipotiroidism este substituția hormonală cu levotiroxină, un hormon sintetic care înlocuiește tiroxina produsă natural de glanda tiroidă. Dozajul este ajustat pe baza nivelurilor de hormoni din sânge și simptomelor pacientului.
Apelează la un medic endocrinolog din cadrul Spitalului Memorial pentru un consult amănunțit!
2. Hipertiroidismul
Hipertiroidismul este caracterizat printr-o producție excesivă de hormoni tiroidieni. Simptomele includ:
- Pierdere în greutate inexplicabilă
- Tahicardie (bătăi rapide ale inimii)
- Transpirație excesivă
- Tremurături ale mâinilor
- Anxietate și iritabilitate
- Slăbiciune musculară
- Probleme cu somnul
Cauzele hipertiroidismului sunt diverse, dar cele mai comune sunt următoarele:
- Boala Graves. Este o afecțiune autoimună care determină glanda tiroidă să producă hormoni în exces.
- Nodulii tiroidieni. Sunt formațiuni necanceroase care pot secreta hormoni tiroidieni în mod necontrolat.
- Tiroidita. Este o inflamație a glandei tiroide care poate provoca o eliberare temporară de hormoni.
Tratamentul hipertiroidismului se face cu medicamente antitiroidiene care reduc producția de hormoni tiroidieni, ood radioactiv care distruge celulele tiroidiene hiperactive și în ultimă instanță intervenția chirurgicală.
3. Boala Graves
Este o afecțiune autoimună care provoacă hipertiroidism. Pe lângă simptomele asociate hipertiroidismului, aceasta poate cauza:
- Exoftalmie (proeminența ochilor)
- Umflături la nivelul picioarelor
- Gât mărit (gușă)
Boala Graves apare atunci când sistemul imunitar produce anticorpi care stimulează excesiv glanda tiroidă. Factorii genetici, stresul și alți factori de mediu pot contribui la declanșarea acestei boli.
Tratamentul pentru această boală este similar cu cel pentru hipertiroidism. De asemenea, pot fi necesare tratamentele specifice pentru exoftalmie, cum ar fi corticosteroizii sau intervențiile chirurgicale oculare.
4. Tiroidita Hashimoto
ETiroidita Hashimoto este cea mai comună cauză de hipotiroidism. Simptomele sunt similare cu cele ale hipotiroidismului:
- Oboseală
- Creștere în greutate
- Sensibilitate la frig
- Constipație
- Piele uscată
Tiroidita Hashimoto este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, ducând la distrugerea progresivă a acesteia și reducerea producției de hormoni tiroidieni.
Tratamentul constă în administrarea de levotiroxină pentru a înlocui hormonii tiroidieni deficienți. Monitorizarea periodică a nivelurilor hormonale este esențială pentru ajustarea corespunzătoare a dozelor.
5. Nodulii tiroidieni
Sunt formațiuni care se dezvoltă în glanda tiroidă. Majoritatea sunt benigni și nu provoacă simptome, dar uneori pot apărea următoarele simptome:
- O umflătură vizibilă la nivelul gâtului
- Dificultăți la înghițire sau respirație
- Durere în zona gâtului
Cauzele exacte ale dezvoltării nodulilor tiroidieni nu sunt întotdeauna clare, dar factorii de risc includ deficitul de iod, predispoziția genetică și creșterea anormală a celulelor tiroidiene
Tratamentul nodulilor tiroidieni depinde de natura acestora:
- Nodulii benigni mici pot necesita doar monitorizare periodică.
- Nodulii mari sau cei care provoacă simptome pot necesita intervenție chirurgicală.
- Nodulii canceroși necesită îndepărtarea chirurgicală și, în unele cazuri, tratament cu iod radioactiv sau terapie hormonală.
Cum pot ști dacă am o afecțiune tiroidiană?
Dacă ai simptome precum oboseală nejustificată, schimbări în greutate, probleme de concentrare, sau modificări ale ritmului cardiac, este important să consulți un medic. Testele de sânge pentru măsurarea nivelurilor de hormoni tiroidieni îți pot dezvălui dacă ai o astfel de problemă.
Ce efecte pe termen lung pot avea afecțiunile tiroidiene netratate?
Efectele unor afecțiuni toroidiene netratate pot fi extrem de neplăcute. Hipotiroidismul poate provoca boli cardiovasculare și probleme mentale, în timp ce hipertiroidismul poate duce la crize tirotoxice și osteoporoză.
Tocmai de aceea, consultă medicul pentru evaluări periodice și urmează recomandările sale pentru a menține funcția tiroidiană în parametri optimi!