Viceprimarul Sibiului a demisionat după un acord cu procurorii lui Kovesi

Viceprimarul Sibiului a demisionat după un acord cu procurorii lui Kovesi

Viceprimarul Sibiului, Alexandru Dumbravă, și-a depus demisia, marți, după ce a ajuns la o înțelegere cu procurorii europeni, la începutul săptămânii trecute.

Dumbravă a recunoscut că a comis o fraudă cu fonduri europene în valoare de 34.500 de euro.

„Demisia domnului viceprimar a fost depusă astăzi (marți, 1 august – n.red.)”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercurea trecută, de Parchetul European, „această fraudă cu subvenţii a avut loc în legătură cu patru proiecte, între martie şi octombrie 2019, când inculpatul (al cărui nume nu este specificat în comunicat - n.red.) se afla în funcţia sa anterioară de director şi reprezentant al Centrului de Formare a Profesorilor din Sibiu”.

ADVERTISING

În această perioadă, potrivit EPPO condus de Laura Codruţa Kovesi, inculpatul a folosit şi a prezentat mai multe documente şi declaraţii false şi inexacte organismului intermediar pentru Programul Operaţional „Resurse Umane” al UE, administrat de Ministerul Educaţiei, pentru a primi o finanţare totală de 700.000 de euro (3.352.307 lei).

„Întrucât frauda a fost detectată înainte ca întreaga sumă de finanţare să fie distribuită, prejudiciul real s-a limitat la aproximativ 34.500 de euro (164.373 lei)”, se arată în comunicatul EPPO.

ADVERTISING

În prezenţa avocatului său, EPPO arată că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost acuzat, „a acceptat cadrul juridic pentru care a fost iniţiată procedura penală şi a fost de acord cu sancţiunile impuse”. Acestea includ o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 3 ani.

În plus, va presta muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 90 de zile..

Viceprimarul Sibiului, Alexandru Dumbravă, a fost director al Casei Corpului Didactic Sibiu și este membru PNL.

ADVERTISING

Sibiul avea doi viceprimari, pe Alexandru Dumbravă (PNL) și pe Corina Bokor (FDGR).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇