Un analist acuzat că a minţit despre contacte ale echipei lui Trump cu Rusia, arestat în SUA (NYT)

Un analist acuzat că a minţit despre contacte ale echipei lui Trump cu Rusia, arestat în SUA (NYT)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un analist de origine rusă care a contribuit la elaborarea unui raport privind presupusele contacte cu Rusia ale echipei de campanie din 2016 a fostului preşedinte Donald Trump a fost arestat joi, sub acuzaţia că a transmis informaţii false, informează cotidianul The New York Times.

Analistul Igor Danchenko a colaborat cu fostul agent britanic de informaţii Christopher Steele în elaborarea unui dosar care conţinea informaţii nedemonstrate despre presupusele contacte ale echipei lui Donald Trump şi Rusia în campania electorală din 2016. Raportul fusese elaborat pe baza unor finanţări acordate de Partidul Democrat, care atunci era în opoziţie.

Analistul Igor Danchenko a fost arestat preventiv joi, în cadrul investigaţiei coordonate de John H. Durham, un procuror special desemnat de fosta Administraţie Donald Trump pentru a verifica dacă ancheta privind ingerinţele ruse a fost efectuată corect.

ADVERTISING

Igor Danchenko a fost principala sursă în raportul elaborat de Christopher Steele, un document care sugera, fără dovezi, că echipa de campanie din 2016 a lui Donald Trump a conspirat cu oficiali din cadrul serviciilor secrete ruse pentru a fi învinsă Hillary Clinton în scrutinul prezidenţial din SUA.

Conform unor surse citate de site-ul Axios.com, Igor Danchenko este acuzat că a oferit informaţii false în ancheta Biroului Federal de Investigaţii (FBI). Igor Danchenko afirmase, în ancheta FBI privind ingerinţele ruse, că discutase cu surse care confirmaseră contacte cu Moscova ale echipei de campanie a lui Donald Trump.

Igor Danchenko, a Russian analyst who was a source for the 2016 dossier of allegations about former President Donald...

Publicată de CNN pe Joi, 4 noiembrie 2021

În ianuarie 2021, Comisia pentru Afaceri Judiciare a Senatului SUA a publicat o serie de documente referitoare la investigaţia privind contacte între echipa preşedintelui Donald Trump şi Rusia, denunţând o serie de probleme şi catalogând ancheta ca fiind "coruptă".

ADVERTISING

Comisia pentru Afaceri Judiciare a publicat stenogramele unor audieri efectuate în perioada martie-octombrie 2020, în cadrul procedurii de verificare a anchetei FBI privind ingerinţele electorale ruse. Documentele se referă la ancheta efectuată de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) în perioada 2016-2017, denumită Operaţiunea "Crossfire Hurricane" ("Uragan al Focurilor Încrucişate"), vizând contacte între membri ai echipei electorale a lui Donald Trump şi oficiali ruşi. După FBI, procurorul special Robert Mueller a investigat ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial din 2016.

"Consider investigaţia FBI un eşec masiv al sistemului la nivel înalt, dar nu cred că este reprezentativă pentru patrioţii dedicaţi din FBI şi de la Departamentul Justiţiei care muncesc din greu pentru protejarea naţiunii noastre zilnic. În calitatea de preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Judiciare, am decis să public toate stenogramele depoziţiilor, în urma acţiunilor de monitorizare a investigaţiei Crossfire Hurricane. Am publicat cât s-a putut, dar unele materiale rămân clasificate", declara în ianuarie senatorul republican Lindsey Graham, afirmând că investigatorii au fost "incredibil de tendenţioşi", folosind "prerogativele autorităţilor în scopuri politice".

ADVERTISING

Standarde duble

Conform documentelor declasificate de Comisia pentru Afaceri Judiciare a Senatului SUA, investigatorii FBI ar fi aplicat "standarde duble" faţă de echipele electorale ale lui Hillary Clinton şi Donald Trump în 2016.

Procurorul special Robert Mueller a anunţat, în mai 2019, încheierea oficială a investigaţiei privind ingerinţele electorale ruse. "Agenţi ai serviciilor secrete ruse au lansat un atac concertat asupra sistemului politic american în tentativa de a interfera asupra scrutinului şi a afecta imaginea unui candidat la funcţia de preşedinte", a declarat atunci Robert Mueller.

Referindu-se la situaţia preşedintelui Donald Trump, criticat pentru că echipa sa de campanie electorală ar fi avut contacte cu Rusia şi pentru că ar fi încercat să obstrucţioneze ancheta, Robert Mueller a precizat: "În cazul în care membrii Comisiei de anchetă ar fi fost convinşi că preşedintele în mod clar nu a comis nicio infracţiune, am fi spus acest lucru. Cu toate acestea, nu am determinat clar dacă preşedintele a comis ori nu vreo infracţiune. Conform politicii Departamentului Justiţiei, un preşedinte nu poate fi pus sub acuzare pentru o infracţiune federală cât timp este în funcţie. Este neconstituţional. Chiar dacă inculparea ar fi ţinută secretă, ascunsă de public, acest lucru este interzis. Prin urmare, inculparea preşedintelui pentru o infracţiune nu a fost o opţiune pe care să o luăm în considerare".

Donald Trump a denunţat "nebunescul raport" elaborat de procurorul special Robert Mueller, afirmând că a fost opera unor politicieni "democraţi" care îl urăsc. Preşedintele SUA a declarat că raportul arată clar că nu au existat contacte electorale cu Rusia şi nici acţiuni de obstrucţionare a justiţiei. "Nu a fost nicio complicitate şi nicio acţiune de obstrucţionare a justiţiei. Jocul s-a încheiat pentru cei care instigă la ură şi pentru democraţii radicali de stânga", transmitea Donald Trump ca reacţie la concluziile anchetei.

Preşedintele Donald Trump a fost vizat de o procedură de inculpare în vederea demiterii în decembrie 2019, pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului în ancheta privind ingerinţele ruse. Senatul SUA a respins cererea Camerei Reprezentanţilor privind demiterea preşedintelui şi a dispus achitarea.

Pe 13 ianuarie 2021, Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat din nou inculparea preşedintelui Donald Trump, într-un alt caz, pentru "instigare la insurecţie" în cazul protestelor violente de la Congres, dar Senatul a dispus achitarea.

Serviciile secrete americane au stabilit că Rusia s-a implicat direct în eforturile de a influenţa rezultatul scrutinului prezidenţial desfăşurat în 2016 în SUA în favoarea lui Donald Trump. Moscova a respins acuzaţiile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇