Trump sau Biden? Profesorul american care a prezis rezultatul alegerilor din 1984 încoace dă verdictul

Trump sau Biden? Profesorul american care a prezis rezultatul alegerilor din 1984 încoace dă verdictul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Politologul american Allan Lichtman, cel care a prezis câştigătorul tuturor curselor prezidenţiale de la realegerea lui Ronald Reagan în 1984 încoace, folosind un sistem pe baza a 13 repere, a dat verdictul pentru alegerile din acest an.

“Reperele arată că Donald Trump va pierde Casa Albă anul acesta”, a spus Lichtman, profesor la American University, într-o opinie publicată în New York Times, preluată de CBS News.

Printre cele 13 repere avute în vedere de acesta se numără economia, preşedintele în exerciţiu, tensiunile sociale, dar şi carisma candidaţilor. Potrivit acestui sistem, cursa va fi una strânsă, șapte dintre repere fiindu-i favorabile lui Biden, iar șase lui Trump.

ADVERTISING

În 2016, Lichtman a fost unul dintre puținii analiști care au prezis victoria lui Trump. Tot el a anticipat că preşedintele american va fi supus unei proceduri de demitere.

Potrivit lui Lichtman, atuurile lui Trump sunt faptul că acesta ocupă deja funcția de preşedinte, nu are un contracandidat serios în alegerile primare, a declanșat schimbări majore de politici și a evitat un eșec militar peste hotare şi, nu în ultimul rând, rivalul său este, în opinia lui Lichtman, lipsit de carismă.

Cu toate acestea, Biden este în avantaj, în special în contextul pandemiei şi al protestelor faţă de violenţa polţiei şi rasism, la care se adaugă situaţia economică dezastruoasă.

ADVERTISING

Lichtman mai precizează pentru sursa citată faptul că există şi alţi factori care pot influenţa rezultatul alegerilor, în special descurajarea cetăţenilor de a-şi exprima votul şi ingerinţele Rusiei.  

Cum joacă Rusia și China în alegerile americane. Cine nu-l mai vrea pe Trump

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇