Tăriceanu candidează la Primăria Capitalei: E nevoie de oameni cu greutate. Eu am și la propriu o anumită greutate

Tăriceanu candidează la Primăria Capitalei: E nevoie de oameni cu greutate. Eu am și la propriu o anumită greutate

Călin Popescu Tăriceanu va candida la Primăria Capitalei.

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Biroului Politic al ALDE.

Partidul lui Tăriceanu a fost nevoit să ia această hotărâre după ce au eșuat negocierile cu PSD pentru formarea unei alianțe pentru București.

Tăriceanu a explicat că unul dintre motivele pentru care a luat această decizie este faptul că nu există niciun candidat liberal la Primăria Capitalei.

”Am luat decizia să îmi depun candidatura pentru Primăria București. Poate că o să vă întrebați de ce și am să vă explic în câteva cuvinte. În primul rând, am constatat că în București nu există niciun candidat liberal.

ADVERTISING

Nicușor Dan nu are un profil liberal, faptul că este susținut de PNL este cu totul altceva. Bucureștiul, de 30 de ani, are un electorat liberal și are nevoie de un candidat cu adevărat liberal. Sunt de 30 de ani liberal”, a declarat Tăriceanu.

Citeşte opinia zilei pe SpotMedia.ro: Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

Un al doilea motiv, spune el, este faptul că în această criză generată de pandemia COVID-19 este nevoie de un primar cu experientă, cu greutate. Încercând să facă o glumă, Tăriceanu a precizat că el are greutate și la propriu.

”Al doilea argument, având în vedere că trecem printr-o perioada extrem de dificilă, nu este timp de experimente, este nevoie de oameni cu experiență, de oameni cu greutate. Eu am și la propriu o anumită greutate. Experiența pe care am acumulat-o ca premier, ca președinte al Senatului, e extrem de utilă pentru a clădi o strategie pentru București”, a explicat liderul ALDE.

ADVERTISING

”Un îndemn la luptă”

Candidatura sa, spune Tăriceanu, este un îndemn la luptă, la competiţie pentru toate organizaţiile ALDE din ţară.

”În al treilea rând, mă consider în situația de a avea o anumită responsabilitate, și o obligație, nu doar față de electoratul liberal, ci și față de colegii mei din partid, față de organizațiile ALDE din țară.

Acesta e un îndemn la luptă, la competiţie pentru toate organizaţiile ALDE din ţară. Am decis să dăm autonomie de decizie în privinţa participării la alegerile locale. Am încheiat un acord cu PSD şi organizaţiile pot merge alături de PSD în alegerile locale, dar trei pătrimi din organizaţiile ALDE au decis să meargă singure la locale”, a mai declarat Tăriceanu.

ADVERTISING

Potrivit unui sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM, ALDE a scăzut în iulie la 3,4%, față de 3,7% în iunie.

Liderul ALDE a recunoscut că și-ar fi dorit ca alegerile locale să dea un proiect mai amplu, adică un USL 2024.

„Pot să vă mărturisesc că mi-aş fi dorit ca alegerile locale să dea un proiect mai amplu, adică un USL 2024. Din păcate, anumite decizii luate au făcut acest proiect nerealizabil, practic fiecare partid doreşte să îşi obţină un rezultat cât mai bun.

Atunci am hotărât şi noi că aceasta e soluţia cea mai bună. În Bucureşti nu există cu adevărat un candidat liberal. Voi fi candidatul liberal de Bucureşti”, a spus Tăriceanu, întrebat dacă în decizia sa a contat și faptul că Victor Ponta a hotărât ca Pro România să aibă candidat propriu.

În ceea ce privește candidații ALDE pentru sectoarele din București, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că aceștia vor fi anunțați în perioada următoare.

https://www.facebook.com/tariceanu/videos/3197643573634852

Citește și alte știri despre candidaturile la Primăria Capitalei și sectoare:

Alianță istorică a partidelor de dreapta pentru București: Cine nu susţine această echipă o susţine pe Firea

Tomac anunță că Băsescu va candida la Primăria Capitalei: Că va pierde Nicușor Dan este meritul USR, nu al PMP

Cum au fost aleși candidații antiPSD pentru Capitală și de ce a rămas PMP afară. Riscul să se amâne alegerile: 50% - Interviu video cu Dragoș Tudorache

Popescu tot candidează la Sectorul 2 și-și caută partid: Sunt dispus să negociez cu oricine!

La STB se strâng semnături pentru susținerea Gabrielei Firea


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇