Situație tensionată în Sectorul 2. Radu Mihaiu depune plângere penală: 504 voturi nu se regăsesc nicăieri

Situație tensionată în Sectorul 2. Radu Mihaiu depune plângere penală: 504 voturi nu se regăsesc nicăieri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că o să depună plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice.

El a spus că se vede cu ochiul liber cum este încercată fraudarea alegerilor de la Sectorul 2 şi a adăugat că va extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot este îndoielnic.

„Am crezut că situaţia de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice. Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forţa peste comisia din secţie care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant.

ADVERTISING

Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării. Iar cel mai grav, pe secţiile închise (multe forţat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opţiunea lor nu apare de niciun fel”, a scris Radu Mihaiu, marţi pe Facebook.

A cerut și intervenția BEC

Anterior, marți dimineață, Radu Mihaiu a cerut intervenția BEC, afirmând că, într-o secție, peste 300 de voturi ale sale au fost trecute în dreptul unei contracandidate.

ADVERTISING

”Aceasta era secția pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 NU a vrut să o mai analizeze. Și ne-au respins politic cererea de renumărare. Deși comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris.

Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineața, după peste 24 de ore de stat în secție, membrii comisiei de numărare au transcris din greșeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Și 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secție unde doamna Bughiu are un număr așa de mare de voturi. O eroare care poate fi ușor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secție”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

ADVERTISING

El a subliniat că eroarea comisiei nu e greu de înțeles, dar nu întelege de ce PSD nu vrea renumărarea voturilor.

”Eroarea comisiei nu e greu de înțeles. Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coșmar pentru delegați. Unii au stat și 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri și s-au strecurat nepermis de multe erori. Ce NU e de înțeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă”, mai afirmă Mihaiu.

Edilul cere astfel intervenția Biroului Electoral Central.

”Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal. Și să nu se lase influențat de AEP sau alte forțe politice”, a conchis Radu Mihaiu.

Mihaiu a mers aseară la Biroului Electoral din Sectorul 2. Hopincă s-a dus după el

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a deplasat, luni seară, la sediul Biroului Electoral din Sectorul 2, nemulţumit că de la o secţie de votare îi lipsesc 280 de voturi.

Şi Rareş Hopincă, câştigător al scrutinului, potrivit rezultatelor parţiale, s-a dus la Biroul Electoral de sector pentru a supraveghea ce se întâmplă.

Radu Mihaiu a anunţat pe Facebook că deplasează la Biroul Electoral de Sector, însoţit de câţiva apropiaţi şi susţinători, dar acelaşi lucru l-a făcut şi Rareş Hopincă.

Acesta a declarat, luni seară, la Antena 3, că Radu Mihaiu încearcă să pună presiune pe membrii Biroului Electoral, ceea ce este un abuz.

Anterior, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a afirmat că încă nu s-a definitivat situaţia alegerilor la nivelul sectorului.

”Întreaga situaţie e pe muchie de cuţit. Vom mai discuta o perioadă lungă despre alegeri. A fost un proces de vot cu extrem de multe probleme şi suspiciuni. Însă noi suntem pe baricade. Secţie cu secţie, vot cu vot, verificăm de 5 ori până când suntem sigur că rezultatul e cel pe care l-aţi exprimat voi prin vot”, a scris Mihaiu pe Facebook.

Rareş Hopincă se situează pe primul loc în cursa pentru Primăria Sectorului 2, în urma alegerilor de duminică, actualul primar, Radu Mihaiu, aflându-se la mică distanţă în urma sa, relevă rezultatele parţiale ale scrutinului.

Urmăreşte rezultatele la alegerile locale 2024 din București și din țară (Foto & Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇