Sindicate: Sănătatea e sistemul cel mai afectat. Nu excludem proteste spontane în spitale

Sindicate: Sănătatea e sistemul cel mai afectat. Nu excludem proteste spontane în spitale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, iar sănătatea e sistemul cel mai afectat. Nu excludem proteste spontane în spitale, a mai anunţat sindicalistul.

„Toate recompensele salariale rămân blocate. Infirmierii, asistentele, continuă să aibă aceste drepturi la nivelul anului 2018, medicii continuă să facă gărzi cu acelaşi tarif orar din 2018, din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, pentru că orice punct procentual al inflaţiei de anul viitor înseamnă tăiere de venit salarial.

Am transmis acest lucru, reacţia domnului premier a fost că în 2024 creşterea veniturilor salariale a fost de 24,4%, din punctul nostru de vedere lucrurile stau cu totul diferit. Dânsul a spus că Guvernul nu are obligaţia să asigure o creştere proporţională cu inflaţia, noi i-am cerut cel puţin acest lucru, ar fi firesc ca anul viitor să avem o creştere cel puţin la nivelul inflaţiei”, a arătat Predica, citat de News.ro.

„Noi nu excludem, de exemplu, proteste spontane în spitale. Nu putem discuta încă despre greva generală, pentru că sunt anumiţi paşi, trebuie să vedem gradul de aderenţă”, a adăugat Gabriel Predica, el menţionând că acest lucru poate însemna oprirea voluntară a lucrului pentru o parte din personalul în funcţie.

„Există şi o parte pozitivă, legată de afirmaţia premierului privind demararea discuţiilor privind legea salarizării, imediat după adoptarea legii bugetului.

Este un ţel al nostru, noi la nivelul Ministerului Sănătăţii am ajuns la concluzie cum ar trebui să arate această lege de natură să asigure creşteri salariale pentru toţi angajaţii din sistem. Acolo ar fi o speranţă, Vom vedea dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi dacă va respecta doleanţele noastre”, a mai spus Predica.

Și Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că ultima variantă a Ordonanţei va fi transmisă în această seară, membrii Guvernului încercând să rezolve o parte din solicitările sindicatelor şi patronatelor. După ce va primi ultima variantă, Cartel Alfa va decide formele de protest pe care le va declanșa.

Coaliția formată din PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale a încheiat sâmbătă discuțiile despre „ordonanța trenuleț”, care va fi adoptată luni.

Forma finală a proiectului de ordonanță urmează să fie pusă în transparență publică, după care OUG va fi aprobată cel mai probabil într-o ședință de guvern ce va avea loc luni, 30 decembrie.

Potrivit premierului Marcel Ciolacu, măsurile fiscal-bugetare agreate vor genera o reducere a cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB.

În ceea ce privește bugetul pentru anul viitor, acesta urmează să fie finalizat și adoptat de guvern în prima săptămână din ianuarie și va fi supus aprobării Parlamentului într-o ședință extraordinară.

Față de bugetul inițial, guvernul a cheltuit în anul 2024 o sumă suplimentară de 69 de miliarde de lei, reprezentând 3,92% din PIB.

Amintim că ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat luni, după discuțiile cu predecesorul său, Marcel Boloș, că proiectul bugetului pentru 2025 este prioritar. Totodată, Tanczos a subliniat că „ordonanța trenuleț” trebuie aprobată cel târziu pe 30 decembrie pentru a asigura stabilitatea financiară a statului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇