Senatul modifică regulile pentru alegerile parlamentare. Se va putea vota până la 23:59

Senatul modifică regulile pentru alegerile parlamentare. Se va putea vota până la 23:59

Senatorii au aprobat, miercuri, un proiect care modifică mai multe reglementări la alegerile parlamentare. Astfel, alegătorii care se află în faţa secţiei de vot sau aşteaptă la rând vor putea vota până la ora 23:59, iar numărul necesar de susţinători pentru a fi depuse candidaturile a fost redus.

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor legi în materie electorală a fost aprobată cu 123 de voturi „pentru” și 3 ”împotrivă”.

USR si ProRomânia critică proiectul

Legile făcute pe repede înainte nu sunt o soluție bună. Am văzut în trecut și cred că e și cazul pentru acest proiect. Pe de altă parte, aici vorbim despre urgență. Guvernul, AEP au așteptat până în ultimul moment să vină cu acele modificări absolut necesare. (…)

ADVERTISING

Legea include și modificări în modificări în organizarea AEP care nu-și aveau locul aici, dar cel mai mare regret pe care-l avem este că nu a fost inclusă o prevedere esențială privind votul în diaspora, referitor la durata acestuia: două zile sunt necesare în condițiile pandemiei”, spune senatorul USR Radu Mihail.

La rândul său, Adrian Țuțuianu a anunțat că senatorii ProRomânia votează împotriva proiectului.

„În primul rând avem de-a face cu un ghiveci legislativ, cu modificări care privesc funcționarea AEP. În al doilea rând, se schimbă regula în timpul jocului. Avem alegeri peste trei luni și noi modificăm substanțial legislația electorală.

ADVERTISING

În al treilea rând, un lucru care arată că distinșii mei foști colegi din PSD se războiesc cu ProRomânia privește modificarea definiției partidului parlamentar”, afirmă Țuțuianu.

Ce modificări sunt aduse alegerilor

Potrivit modificărilor, alegătorii care se află în faţa secţie de vot sau aşteaptă la rând pot vota până la ora 23:59, iar numărul necesar de susţinători pentru a fi depuse candidaturile, este redus.

De asemenea, este modificată definiția partidului parlamentar.

„În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităților naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator.

ADVERTISING

Alianţele politice şi alianţele electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar sunt asimilate partidelor politice parlamentare”, se arată în proiect.

Totodată, proiectul prevede că, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, iar materialele de protecţie sanitară sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora este asigurată prin grija Ministerului Afacerilor Interne a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor.

Proiectul este inițiat de deputații Benedek Zacharie (UDMR), Cătălin Drulă (USR), Varujan Pambuccian (minorități), Emil Paşcan (PMP), Florin Roman (PNL) și Alfred Simonis (PSD).

Senatul a fost prim for sesizat, decizia urmând a fi luată de Camera Deputaților.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇