Șeful PSD Olt, întrebat dacă primarul din Caracal va mai fi susținut în 2024: Vom face sondaje

Șeful PSD Olt, întrebat dacă primarul din Caracal va mai fi susținut în 2024: Vom face sondaje
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele organizaţiei PSD Olt, Marius Oprescu, a fost întrebat, luni, de presă dacă primarul din Caracal, Ion Doldurea, va mai fi desemnat candidat al partidului pentru nou un mandat, în cadrul alegerilor de anul viitor.

„E devreme să stabilim candidaţii pentru anul viitor. Aşa cum ştiţi, Partidul Social Democrat face sondaje şi în baza lor îşi desemnează candidaţii, chiar dacă sunt primari în funcţie.

Nu este nimeni bătut în cuie, cum nici noi nu suntem bătuţi în cuie, atâta timp cât avem sprijinul organizaţiei şi sprijinul cetăţenilor, bineînţeles că suntem susţinuţi în continuare. Vom vedea ce va fi la momentul respectiv”, a afirmat Marius Oprescu, răspunzând unei întrebări referitoare la desemnarea candidatului la funcţia de primar la Caracal.

Preşedintele PSD Olt a subliniat că partidul nu are vreun amestec în afacerile familiei primarului Doldurea.

„E foarte amintit partidul, bineînţeles, ca de fiecare dată în România, s-a încercat de o anumită parte a presei să se urce pe o tragedie, pentru că acolo a avut loc o tragedie, să se suie pe ea şi să o transforme într-o chestiune politică. Nu are Partidul Social Democrat niciun amestec în niciun fel de de afacere a familiei domnului primar Doldurea”, a mai afirmat Marius Oprescu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a spus, sâmbătă, că i-a cerut primarului de la Caracal, Ion Doldurea, să se autosuspende din partid, în contextul în care firma fiului acestuia deţine staţia GPL de la Crevedia, unde au avut loc exploziile în urma cărora au murit 4 oameni şi au fost zeci de răniţi.

„Primarul de la Caracal, eu l-am rugat să candideze pentru PSD, pentru că am avut doi primari care nu şi-au făcut treaba în cele două mandate anterioare şi l-am rugat să candideze. Nu cred că am o legătură politică cu primarul de la Caracal. În rest, pe Doldurea sau pe copiii lui, nu cunosc pe niciunul”, a arătat Stănescu.

De asemenea, Stănescu a spus că nu a vorbit niciodată cu fiul primarului, Ionuţ Doldurea.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, a anunţat săptămâna trecută că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇