Secretarul de stat demis de Ciolacu spune că urma anularea pentru 1.500 de certificate de revoluționar. Opoziția denunță o mișcare „în stil mafiot”, din seria „noaptea ca hoții”

Secretarul de stat demis de Ciolacu spune că urma anularea pentru 1.500 de certificate de revoluționar. Opoziția denunță o mișcare „în stil mafiot”, din seria „noaptea ca hoții”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mihai Iulian Dodu, demis de premierul Marcel Ciolacu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, acuză că decizia este una politică, iar graba cu care a fost luată „trădează nişte sentimente”.

„Nu am niciun argument, este doar o decizie politică. Postul este politic. Desigur că se poate lega foarte clar de cazul premierului Ciolacu. Din momentul în care, conform legii, cazul premierului trebuia să intre în comisie (de analiză a dosarului de revoluţionar – n.red.), a început cumva numărătoarea inversă în ceea ce priveşte rămânerea mea în funcţie”, a declarat, pentru PRESSHub, Mihai Dodu.

Întrebat dacă prin numirea unui nou şef al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari s-ar putea opri dosarul de la Tribunalul Buzău, prin care premierul Marcel Ciolacu contestă decizia de retragere a certificatului, Dodu a afirmat că se aşteaptă la „şicane” ale Serviciului Juridic al SSR, „să nu semneze delegaţiile de plecare la Buzău pentru juristul instituţiei”. „Şicane din interior, astfel încât să nu ştie presa, dar de fapt să câştige în instanţă Marcel Ciolacu. Şi să se spele situaţia”, a susţinut el.

ADVERTISING

Dodu a arătat că a avut o discuţie cu premierul pe acest subiect: „În iunie, după ce comisia din cadrul instituţiei a luat decizia anulării certificatului şi demararea acţiunii în instanţă, am fost sunat de către premier şi mi-a spus că are tot dreptul din lume să dea în judecată instituţia. Şi atât”.

El consideră că „graba” cu care a fost luată decizia demiterii sale „trădează nişte sentimente. Clar că sunt strâns legate de decizia comisiei din iunie”.

Dodu a explicat că instituţia urma să repună în discuţie situaţia oraşelor cu rol determinant la Revoluţia din 1989.

„Sunt mai multe oraşe, printre care Braşov, Craiova, Piatra Neamţ, Suceava, Arad ş.a.m.d., la care avem dovezi indubitabile de la Parchetul Militar că nu au existat victime până la fuga lui Ceauşescu. Asta înseamnă rol determinant, să-ţi fi pus viaţa în pericol până la fuga dictatorului şi sistemul represiv să fi creat victime în oraşul X. Şi noi asta urma să facem. Vă daţi seama, măcar 1.500 de certificate de revoluţionari urma să fie anulate”, a arătat el.

ADVERTISING

Răspunzând unor alte întrebări, el a explicat că instituţia pe care o conducea era obligată să analizeze dosarul lui Marcel Ciolacu, în urma unei sesizări depuse cu şapte luni înainte.

„Eu, fiind într-o stare de incompatibilitate, nu am votat în comisie. Au votat colegii mei. 4 voturi pentru. Deci dovezile sunt clare pentru retragerea certificatului”, a arătat el.

Dodu a mai spus că nu a decis dacă va contesta sau nu decizia de demitere.

Dodu a fost numit, în iunie 2023, la conducerea Secretariatului de stat pentru revoluţionari de către fostul premier Nicolae Ciucă.

Cătălin Drulă: Ciolacu îşi apără impostura într-un stil mafiot

Decizia lui Ciolacu, publicată miercuri noaptea în Monitorul Oficial, a primit și reacții politice. Liderul USR Cătălin Drulă l-a acuzat pe liderul PSD că îşi „apără impostura într-un stil mafiot”.

„Marcel Ciolacu este un impostor. Un revoluţionar de carton care mânjeşte memoria luptătorilor din 1989 pentru libertate în schimbul unor bani şi terenuri din partea statului. Nu există nicio dovadă a vreunei fapte de vitejie a premierului Ciolacu la Revoluţie. La această concluzie a ajuns şi Secretariatul pentru Revoluţionari, condus la acea dată de Mihai Dodu, care i-a respins cererea de a fi declarat luptător cu rol determinat la Revoluţie.

ADVERTISING

Ce a urmat după decizie? Mai întâi, Ciolacu a încercat intimidarea lui Mihai Dodu, iar acum l-a demis din funcţie. Îşi apără impostura într-un stil mafiot. Îi execută din funcţie pe toţi cei care nu închid ochii. În locul oamenilor demni sunt aduşi apropiaţii de partid veniţi să execute ordinele”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

George Simion: O mişcare cinică, desprinsă din seria 'noaptea ca hoţii' a PSD

Și preşedintele AUR, George Simion, l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că îşi foloseşte funcţia pentru a-şi apăra propriile interese.

„Profitând de sărbătorile de iarnă, Marcel Ciolacu face orice pentru a-şi ascunde urmele. Este absolut incredibil ce este capabil să facă tocmai cel care deţine funcţia de prim-ministru al României doar pentru a-şi apăra propriile interese. Într-o mişcare cinică, desprinsă din seria 'noaptea ca hoţii' a PSD, premierul îl înlătură pe Mihai Dodu încercând să ascundă adevărul şi să calce în picioare memoria eroilor din 1989. Un act scandalos de evident împotriva adevărului şi dreptăţii!

Marcel Ciolacu acţionează în spiritul pur pesedist care a condus România în ultimii 34 de ani. Abuzează de putere şi îi înlătură pe cei care au curajul să le scoată la lumină impostura. Premierul Ciolacu are de dat o serie de explicaţii în urma acestei demiteri, nu doar cu privire la motivele care au stat în spatele deciziei, ci mai ales în privinţa declaraţiilor pe care Mihai Dodu le făcea în urmă cu ceva timp când spunea că se teme pentru viaţa lui.

Să nu ne mire dacă de astăzi din dosarul prin care i-a fost retras certificatul prin care i se acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţie lui Marcel Ciolacu nu vor mai rămâne decât coperţile. Într-un viitor guvern AUR, Mihai Dodu va fi reinstalat în funcţie pentru a-şi putea continua munca", a spus George Simion, potrivit News.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇