Cerșește una falsă. O cerșește indirect, o solicită mascat, o pretinde viclean, o reclamă cu gânduri ascunse de reluare a ofensivei în zile mai bune, dar o vrea acum. Vrea pacea, fiindcă are ca de aer nevoie de ea.
Ceea ce nu înseamnă că Rusia ar fi încetat să fie periculoasă. Că Putin n-ar mai vrea să cucerească Harkovul. Sau că ar fi renunțat la visul îngenuncherii întregii ”Rusii mici”, la cârma căreia să-și instaleze, la Kiev, satrapul. Dar pe moment îi trebuie un armistițiu.
De ce și de unde?
Rusia are nevoie de o pace provizorie, pentru că a pierdut războiul. A pierdut prima rundă, la Kiev.
A câștigat parțial a doua rundă, cucerind, cu ajutorul lipsei armelor grele și al trădătorilor din rândul serviciilor secrete și al forțelor ucrainene, mare parte din Lugansk.
Dar decimarea trupelor ruse, confruntate cu un inamic tot mai dur, mai experimentat și mai neînfricoșat, precum și, mai ales, lansatoarele multiple de rachete livrate Kievului de americani, de germani și de alți vest-europeni, au modificat radical situația de pe front.
În timp ce sancțiunile n-au permis ameliorarea celei din Rusia, neobișnuita forță dobândită prin artileria occidentală din Vest a schimbat starea militară a lucrurilor din temelii, dând câștig de cauză Ucrainei pe teren, pe câmpul de luptă, în cele peste 50 de localități recucerite de ucraineni în regiunea Herson și, potențial, în ciocnirile intense din Donețk și regiunea Harkov.
În consecință, Rusia flutură, abia perceptibil, dar nu mai puțin clar, steagul alb.
Parlamentarul lui Putin: Gerhard Schröder
Dictatorul l-a trimis la înaintare, cu steagul în mâna lui tremurândă, de odios trădător al intereselor germane, pe lacheul său prea-plecat Gerhard Schröder.
Fostul cancelar a dat interviuri presei germane, potrivit cărora Moscova vrea tratative. Șeful și prietenul său Vladimir Putin ar fi gata pentru ”o soluție negociată a războiului” din Ucraina. Care, dacă e numit așa în Rusia, îl face pe cetățeanul vorbitor pasibil de 15 ani de pușcărie grea. Conform lui Schröder, Putin l-ar fi informat personal, săptămâna trecută, că ar vrea ”o rezolvare negociată”.
Acordul pe exportul de cereale ucrainene (mediat de turci) ar fi fost un prim pas în această direcție, a spus subalternul de la Gazprom al președintelui rus jurnaliștilor de la Der Stern șiNTV.
Trimisul neoficial al Kremlinului a lăsat în interviuri să transpară și cum se derulează visul umed al stăpânului său de la Moscova.
Întrucât Putin e bântuit de imaginea zilelor fericite când, în interesul Rusiei, care îi răpise Kievului teritorii întinse, Germania și Franța înșelau, ani la rând, Ucraina prin ”formatul Normandia” și acordurile infame de la Minsk, Europa era divizată și net disociată de americani, iar Rusia nu era supusă decât unor sancțiuni rizibile, dictatorul i-a pus vorbe dulci și înșelătoare în gură slugii sale pentru urechi franceze și nemțești.
Conform limbajului orwellian al lui Schröder, ”Germania și guvernul federal au natural o răspundere deosebită, în special împreună cu Franța”, iar în această privință nu s-ar ”face destul”, a băgat ex-cancelarul bățul prin gard, elogiind meritele de mediator ale Turciei, ca să stârnească invidia și ambițiile de puteri europene ale Hexagonului și Republicii Federale.
Pacea falsă pe care o vrea Putin, deocamdată
Ce fel de pace își dorește Putin, pe moment, transpare de asemenea din declarațiile josnicului său argat.
Astfel, Schröder (care a încercat să-și repare un pic prestigiul grav șifonat, admițând din nou evidența, și-anume că războiul este ”o greșeală a guvernului rus”) a calificat ideea recuceririi Crimeii de către ucraineni drept ”aberantă”, iar problemele existente drept ”soluționabile”, căci Zelenski ar fi spus el însuși că ar ”exista o alternativă la apartenența la NATO a Ucrainei.”
Iar Ucraina și-ar putea asuma un ”statut de neutralitate înarmată, ca a Austriei”, de vreme ce, ”dacă se vrea pacea”, ar fi nevoie de ”concesii de ambele părți”.
În privința Donbasului, Putin/Schröder sugerează crearea unei ”confederații”, deci o ”soluție elvețiană a cantoanelor”, de parcă estul Ucrainei ar fi în vestul Europei, iar vecinii Kievului ar fi Italia și Liechtenstein, iar nu tirani sângeroși și asasini în masă ca Putin, Lukașenko și satrapul cecen al dictatorului fascist de la Moscova, Kadârov.
De ce tocmai acum marele punct de inflexiune? Și ce a mai eludat vicleanul Schröder?
În afară de coordonatele geografice, politice și culturale reale ale conflictului, ex-cancelarul din buzunarul vestei lui Putin a evitat cu grijă să releve că Zelenski se exprimase concesiv în prima fază a războiului, când lui nu-i erau clare nici amploarea, nici oroarea crimelor de război ale Rusiei și nici capacitățile defensive și ofensive ale armatei ucrainene.
Pe atunci, Rusia nu pierduse încă două reprize ale războiului. Iar Vestul, încă timorat, nu începuse încă să livreze arme grele Ucrainei, capabile să ajute le recucerirea teritoriului pierdut.
De ce mai flutură el tocmai acum drapelul alb prin care Rusia se milogește să obțină pacea de la Ucraina? Pentru că Nancy Pelosi a aterizat la Taipei. Ceea ce a lansat un semnal crucial.
Factorul american al ecuației…
Vizita ei în Taiwan și lichidarea șefului Al-Qaida al Zawahiri au transmis, global și intern, un mesaj inedit despre SUA sub actualul ei președinte Biden.
Și anume că, înaintea alegerilor din toamnă pentru Congres, când anemia economică și militară afișată până acum de America în Afganistan, în Ucraina, în recesiune și inflație amenință să-i coste pe democrații lui Biden și Pelosi enorm de multe voturi, precum și puterea în Congres, Washingtonul nu mai e dispus la concesii.
Biden și ai lui vor neapărat să proiecteze o imagine de superputere energică și în vigoare, capabilă să se redreseze, care s-ar potrivi ca nuca în perete cu orice hatâruri făcute Kremlinului sau Beijingului.
Atât de mare e această dorință, încât Pelosi a sfârșit prin a-și înăbuși frica și a trece peste lașitatea unora din dregătorii americani, care-și doreau mai mult decât orice liniștea și calmul pe frontul litigiului cu tiranii răsăriteni.
Iată motivul pentru care, până la urmă, Pelosi a sfidat China, în ciuda avertismentelor comuniste – o cacealma pe stil de ruletă rusească – lansate de Beijing.
…și cel global și european
Anterior, Rusia și China le ordonaseră trollilor lor din mass-media globale – inclusiv la New York Times – să răspândească peste tot panica unui presupus Război Mondial iminent, pentru cazul (în fapt banal, în condiții normale) al vizitei americancei în Taiwan.
Marți, Rusia oficială mai apreciase că regimul lui Xi, în speță China, are dreptul să adopte (în reacție la călătoria lui Pelosi) „demersurile necesare pentru a-şi apăra suveranitatea”, apreciind drept „provocare evidentă” vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul american. Dar blufului i s-a plătit sec.
Ca atare, a doua zi după aterizarea la Taipei a șefei majorității democrate din Camera Reprezentanților, Schröder își agita flamura albă în presa europeană. Care dăduse glas, înaintea sosirii lui Pelosi în Taiwan, declarațiilor unor înalți oficiali, ca șefa diplomației germane, Baerbock, și ca vice-șefa Parlamentului European, Beer.
Arătând că au înțeles în fine că Beijingul se inspiră de la Moscova, demnitarii europeni lansaseră apeluri clare la solidaritate cu Taiwanul. Și deci și cu SUA. Care și-au asumat fără echivoc apărarea insulei democratice râvnite de Beijing. ”Nu vom tolera o invazie a Taiwanului”, afirmase șefa diplomației germane, Baerbock.
”Nu trebuie să repetăm greșeala făcută cu Ucraina”, mai spusese ea. Și vicepreședentele Parlamentului European solicitase statelor occidentale să susțină clar Taiwanul, ”o democrație autentică”, reliefând că Beijingul ”urmărește foarte atent modul în care Comunitatea Internațională reacționează la cele ce se petrec în războiul ruso-ucrainean”.
Șiretlicurile Moscovei și capcana întinsă Ucrainei și Occidentului
Această unitate progresiv tot mai strânsă și mai puțin discutabilă a unui Vest pe cale să renunțe la anti-americanismul tradițional al vest-europenilor, de când au început să se simtă efectiv amenințați, așa cum se simțeau pe vremuri doar fostele națiuni captive - românii, ucrainenii, gruzinii, polonezii, balticii și taiwanezii - i-a determinat pe strategii de la Moscova să-și regândească din temelii poziția.
În plus, Putin, afectat tot mai grav și de sancțiuni, în ciuda prețului ridicat al energiei, vrea să-și securizeze câștigurile teritoriale din est și sud, înainte să se abată asupra lui marele coșmar al celților, iar cerul să-i cadă în cap prin recucerirea de către ucraineni a Hersonului, a Luganskului și a Crimeii.
Iată, alături de încercarea de a diviza opinia publică occidentală, prin tradiție pacifistă, dar marcată de o atitudine încă majoritar pozitivă sau foarte pozitivă față de Ucraina, precum și pe cea ucraineană, obosită, în parte, de sacrificiile uriașe ale războiului, combinația de fapte și de știri care a determinat Moscova să rupă pisica în două și să ceară, indirect, o ”soluție negociată”.
Zdruncinați de recesiune și inflație, de riscul crizei energetice și de costul sancțiunilor și programați să gândească păgubos și contraproductiv pacea, văzută din lentile pacifiste și cât permit ochelarii de cal împăciuitoriști, mulți occidentali vor fi ispitiți să lase garda jos și să pună botul la momeala rusă. O tentație similară, clar sinucigașă, s-ar putea să le dea târcoale și ucrainenilor.
Și unii, și alții ar trebui să se lege de catarg și să reziste cântecelor de sirenă schröderiană ale Kremlinului, amplificate abil de acordul mediat de turci pe subiectul reluării exporturilor de cereale ucrainene.
Dacă Vestul acceptă pacea în condiții de victorie putinistă și forțează și Ucraina să și-o asume, deși e clar că Rusia nu va renunța sub Putin ori din postura de învingător la ambițiile ei imperiale și genocidare, runda de conflict militar care va urma în mod necesar ar putea fi catastrofală. Și ea ar afecta probabil nu doar Ucraina, ci și Europa și Statele Unite.
La rândul ei, Ucraina să nu se dedea iluziei că războiul se poate încheia ieftin, cu vreo înțelegere negociată cu dictatorul, de vreme ce Putin n-a respectat până acum niciun acord sau tratat.
Dar decizia finală de a accepta sau respinge ofertele otrăvite ale Moscovei nu aparține comentatorilor. Ci Ucrainei și eroicului ei președinte, Zelenski.
Petre M. Iancu