Președintele României, Nicușor Dan, a comentat miercuri, la finalul summit-ului NATO de la Haga, interacțiunea sa cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.
Potrivit declarațiilor oferite presei, discuția avută cu președintele american s-a limitat la „chestiuni de politețe”.
În schimb, dialogul mai consistent l-a avut cu secretarul de stat Marco Rubio, care l-a felicitat pentru victoria în alegerile prezidențiale din luna mai.
„Eu cred că suntem pe un parcurs normal în relația cu SUA”, a subliniat șeful statului, amintind de colaborarea militară activă, parteneriatul strategic și investițiile americane în domenii sensibile, cum ar fi energia nucleară.
Direcții clare pentru viitorul alianței
În cadrul summit-ului, liderii Alianței Nord-Atlantice au reafirmat unitatea transatlantică, inclusiv prin menținerea și extinderea prezenței americane în Europa.
„A fost agreată o țintă de 5% din PIB pentru cheltuieli militare până în 2035, cu angajamentul ca acești bani să fie transformați în capabilități concrete”, a explicat președintele Dan.
El a atras atenția și asupra nevoii de incluziune a statelor aliate din afara UE în mecanismele europene de finanțare, precum și asupra sprijinului acordat Ucrainei și importanței zonei Mării Negre.
Moldova, Ucraina și flancul estic - priorități pentru România
Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, subliniind că „securitatea acestei țări este legată de întreg flancul estic al NATO”.
Totodată, a atras atenția asupra viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova, pe care le consideră esențiale pentru stabilitatea regiunii.
Președintele a mulțumit aliaților care participă la operațiuni pe teritoriul României și a reiterat angajamentul țării de a investi în facilități pentru militarii străini staționați aici.