Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că se va întâlni, luni, cu reprezentanții Guvernului pentru a se pune de acord pe tema subiectelor care vor fi dezbătute la următoarea reuniune a Consiliului European.
„Cred că este o chestiune de principiu ca atunci când urmează o ședință a unui Consiliu European, în care temele de pe ordinea de zi angajează România pe termen lung sau țin, în principal, de componenta guvernamentală – Consiliul European de săptămâna viitoare are atât teme de apărare, dar și teme care țin de partea economică, de competitivitate, de preț al energiei, este obligatorie o consultare între Președinție și Guvern, în așa fel încât țara noastră să aibă poziții convergente. Iar, dacă reprezentantul țării noastre, în cazul de față președintele României, își asumă niște răspunderi, acele lucruri să fie apoi puse în practică de către Guvern”, a afirmat Bolojan, într-o conferință de presă susținută vineri la Palatul Cotroceni.
El a anticipat că demersurile pentru consolidarea apărării europene se vor baza pe două categorii de fonduri: fonduri gestionate de către fiecare țară în parte și fonduri gestionate integrat la nivelul UE.
"În ceea ce privește sumele legate de partea de consolidare a apărării europene, aici lucrurile urmează să fie tranșate în perioada următoare. Anticipez că ar putea fi două categorii de fonduri: cele care sunt gestionate de fiecare țară în parte, pentru a-și întări structura de apărare, pentru proiecte care țin de buna funcționare a armatei.
A doua componentă - cele care trebuie gestionate integrat, însemnând capabilități de tip european, deci de tip mare, unde se vor lua deciziile în perioada următoare vizavi de modul de abordare. Este evident că aici e vorba de tehnologii complicate care au fost asigurate până în momentul de față în principal de SUA. Deci deciziile trebuie luate la nivelul NATO și vom primi cel puțin mai multe date și vom putea comunica pe această temă în lunile următoare, până la summitul care va avea loc în luna iunie", a explicat Ilie Bolojan.