Reacții după prima rundă de negocieri a lui Cioloș: A fost chiar o întâlnire relativ bună

Reacții după prima rundă de negocieri a lui Cioloș: A fost chiar o întâlnire relativ bună
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, că speră să se ajungă la o soluţie fericită în urma negocierilor pentru formarea noului Cabinet, argumentând că ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale decât persoanele sau grupările.

El a calificat discuţia avută cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, ca fiind una echilibrată, necesară.

Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm. Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru”, a explicat deputatul minorităţilor naţionale.

În opinia acestuia, există mai multe opţiuni, una fiind refacerea coaliţiei de guvernare.

„Dar reconstruirea ei, de fapt, dar ăsta este un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil. Şi asta nu are cum să se întâmple într-o singură iteraţie”, a punctat Pambuccian.

El a adăugat că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, cu sprijin în Parlament.

„Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament – un sprijin predictibil şi pe termen lung”, a argumentat Varujan Pambuccian.

Liderul minorităţilor naţionale din Parlament a precizat că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge în final „la o soluţie fericită”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇