După ce săptămâna trecută punea condiţii, acum președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații vor participa la discuțiile pentru formarea unui guvern cu un „mandat deschis”, fără să pretindă nimic în acest moment.
PSD a votat, în ședința Biroului Permanent Național, un nou purtător de cuvânt, în persoana deputatului Florin Manole.
Întrebat ce își dorește PSD de la prima rundă de discuții, președintele interimar al PSD a spus că mandatul primit nu s-a schimbat: „E un mandat deschis, noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect, în niciun caz negocieri, fiindcă dacă vrei să te duci la negocieri ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic, mergem la aceste discuții binevenite și în momentul în care se va degaja un punct de vedere de acolo, o să transmitem colegilor din CPN astfel încât să luăm decizia corectă”.
Întrebat, de asemenea, ce așteptări are PSD de la Nicușor Dan, Grindeanu a ținut să îl felicite: „E un pas important pentru a intra într-o zonă stabilă, pentru a discuta de proiecte, pentru a discuta despre lucruri pe care putem să le facem pentru oameni. Dincolo de această hărmălaie politică, eu cred că principalul nostru scop este acela de a ne adresa oamenilor, de a vedea cu ce putem să venim să îmbunătățim viața oamenilor, ce proiecte avem, ce programe avem, despre asta e vorba”.
În plus, Grindeanu susţine că ședința PSD de luni este dedicată exclusiv agendei parlamentare și chestiunilor organizatorice, negând orice legătură cu decizii privind guvernarea.
„Nu s-a întâmplat nimic de marțea trecută până astăzi, nu s-a schimbat nimic", a explicat Grindeanu, referindu-se la intrarea sau nu a PSD la guvernare.
El a subliniat că reuniunea partidului este una de rutină, menită să clarifice aspecte organizatorice interne.
Linii roşii
Grindeanu nu exclude organizarea unei consultări extinse care să includă primarii și consilierii județeni social-democrați pentru a-și exprima punctul de vedere asupra viitorului politic al partidului.
„S-ar putea să decidem să facem o consultare mai largă, astfel încât inclusiv primarii partidului, consilierii județeni să își spună punctul de vedere", a declarat Grindeanu, explicând că această decizie va fi luată după ce partidul va prezenta colegilor propunerile, discuțiile și programele noului președinte ales.
Liderul social-democrat a reiterat că discuțiile nu vizează funcții sau portofolii ministeriale.
Apoi, totuşi, Grindeanu a subliniat că PSD nu va accepta diminuarea investițiilor în România sau reducerea veniturilor cetățenilor, indiferent de discuțiile politice viitoare.
Acestea reprezintă „linii roșii de bun simț" peste care PSD nu va trece niciodată. El a precizat că orice scădere a investițiilor în infrastructură sau în alte domenii este inacceptabilă pentru partid.
Guvernare sau opoziţie?
Săptămâna trecută, Grindeanu spunea că „majoritatea colegilor vor să fim în opoziție”.
„Colegii mi-au dat un mandat deschis, să vedem ce vor și ceilalți. Nu vreau să depășesc mandatul, deși curentul majoritar este de a fi în opoziție. Voi veni în fața colegilor și le voi spune ce rezultă din dialogul cu alte partide politice", spunea, marți, președintele interimar al PSD.