Primarul Sectorului 2 explică de ce şi-a pus city manager un fost șef de companie înființată de Firea

Primarul Sectorului 2 explică de ce şi-a pus city manager un fost șef de companie înființată de Firea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a venit cu o reacţie după controversa iscată de decizia sa de a-l numi administrator public pe Sebastian Victor Florescu, fost director economic al unei companii municipale înființate de Gabriela Firea.

„Am ales pe cineva care să aibă experiență administrativă, m-am asigurat că nu există sau nu cunosc să fi avut probleme legale. Am avut o discuție destul de lungă despre ce viziune avem, i-am spus de la început că avem o viziune în care nu acceptăm chestiuni legate de corupție și integritate.

ADVERTISING

În ultimii 4 ani acest București a fost condus doar de PSD-iști, dacă aș fi căutat oameni care să nu fi lucrat cu PSD-iști, nu i-aș fi găsit în București sau ar fi fost oameni care nu ar fi avut experiență în administrație, iar Bucureștiul are o problematică specială. Aici este nevoie de experiență administrativă”, a transmis Radu Mihaiu, pe un grup de Facebook al Sectorului 2.

Edilul a precizat că a analizat foarte bine lucrurile și ca nu există probleme de integritate sau de corupție în privință lui Florescu:

ADVERTISING

"Din punctul meu de vedere, m-am uitat destul de mult, nu există probleme de integritate și nici probleme de corupție. Dacă există, la primul semnal, concret, vom întrerupe colaborarea”.

Newsweek a scris că Florescu, între 2005 și 2006, a lucrat la SC Salubritate Apă și Canal Voluntari și, din 2018, a fost numit director economic la SC Compania Municipală Parking București SA. Înainte de această numire, el a fost economist la Spitalul Floreasca. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇