Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că este dezamăgit de modul în care Nicușor Dan a gestionat criza politică și de timpul pierdut până la desemnarea unui candidat pentru funcția de premier.
Edilul PSD, care afirmă că l-a susținut pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, consideră că șeful statului ar fi trebuit să ia mult mai repede o decizie, chiar dacă aceasta ar fi putut conduce la alegeri anticipate.
„Dacă după cinci luni de zile tu nu iei decizia să desemnezi un prim-ministru, nu se poate. Suntem într-o situație dramatică. În trei-patru zile eu aș fi rezolvat problema, inclusiv până la alegeri anticipate, dacă aceștia nu reușesc să strângă cele 233 de voturi”, a declarat Constantin Toma, într-o emisiune difuzată de postul local TV Sat.
Primarul Buzăului a avertizat că România nu își permite să rămână într-o stare prelungită de incertitudine politică, în condițiile războiului de la graniță și ale problemelor economice.
„Dacă voturile nu vor veni niciodată, noi ce facem? Stăm până în 2028-2029, când își termină domnul președinte Nicușor Dan mandatul? Este absurd”, a adăugat el.
„Mă dezamăgește omul acesta”
Constantin Toma a recunoscut că l-a votat pe Nicușor Dan, dar spune că prestația acestuia în funcția de președinte l-a dezamăgit.
„Mă dezamăgește omul acesta. L-am susținut pentru că nu era altă variantă atunci și am votat, ca mulți români, pentru Nicușor, dar nu este în regulă. Pe funcția aceasta trebuie să iei decizii”, a afirmat edilul.
Toma și-a continuat critica într-un limbaj colocvial: „Bă, desemnează, bă, premier și să se întâmple ceva! Nu îl votează Parlamentul, mergem la alegeri anticipate, pentru că nu putem să o lălăim atât, cu război la graniță, cu deficitele acestea imense, cu amenințările pe care le avem în fiecare zi, cu creșterile prețurilor la combustibil și cu toate nenorocirile care sunt.”
În opinia sa, președintele trebuia să nominalizeze rapid un candidat, iar acesta să își formeze echipa și să ceară votul Parlamentului.
„Nu poți să lași un guvern așa. Se spune să plece Bolojan, atunci desemnează un premier. Omul acesta trebuie să stea acolo până la capăt. Trebuie să desemnezi un prim-ministru, iar acela trebuie să își facă un guvern. Dacă acel guvern nu trece, să se declanșeze alegerile anticipate”, a spus Toma.
Ce spune despre Ilie Bolojan
Întrebat dacă Ilie Bolojan ar trebui să revină în fruntea Guvernului, primarul Buzăului a răspuns că acesta „a mai pierdut din viteză” și că o perioadă în opoziție ar putea fi benefică atât pentru el, cât și pentru PNL. „Probabil că ar fi bine să stea puțin deoparte și cred că ar fi mai bine și pentru el, și pentru PNL să intre în opoziție, pentru că îi pun toate în cârcă. Nu este corect deloc, pentru că omul acesta a încercat”, a declarat Constantin Toma.
Edilul consideră însă că reformele începute de Bolojan, în special reducerea cheltuielilor bugetare, trebuie continuate de viitorul guvern. „Cruciada bunului-simț începută de Bolojan, legată de zona aceasta bugetară care ține țara pe loc, ar trebui dusă mai departe, cu Bolojan sau fără Bolojan. Oricine ar veni în locul lui trebuie să continue ce a început acest om. Nu există altă soluție”, a conchis primarul Buzăului.
